CHIŞINĂU, 8 mar – Sputnik. Preotul Octavian Moşin, parohul bisericii ”Întâmpinarea Domnului”, este de părere că sărbătorirea zilei de 8 martie e de fapt un obicei al oamenilor formaţi în perioada sovietică. Însă această afirmaţie a părintelui sună mai mult ca o mărturisire, nu ca o tatonare sau ca o stigmatizare. „Eu însumi am fost crescut cu astfel de evenimente”, a menţionat preotul.
În continuare el împărtăşeşte următoarele amintiri frumoase:
”Mama mai păstrează cu sfinţenie cadourile primite în această zi de la noi, bărbaţii casei. Are o colecţie întreagă de suvenire, desene etc. Am fost educaţi cu acest „praznic laic”, iar cât am fost elevi, am asociat această zi cu femeile dragi: mama, bunica, învăţătoarea. Mai târziu felicitam domnişoarele”.
Pe de altă parte Octavian Moşin menţionează că „ar trebui, totuşi, să ştim ce sărbătorim”, iar „problema multora este că nu intră în esenţa lucrurilor şi pur şi simplu caută prilej de „sărbătoare”. Se ştie doar că-i zi de odihnă, dar de unde vin şi ce conţinut au datele de 8 martie, 23 februarie, 1 şi 9 mai lumea habar nu are”.
Mai mult, el afirmă şi următoarele:
„Din păcate acelaşi lucru se referă şi la praznicele bisericeşti. Se cunoaşte că-s Paştile, Crăciunul, Boboteaza etc., dar tot mai puţin sunt trăite şi cinstite aceste evenimente creştine”.
Îndemnul părintelui Octavian Moşin este următorul:
„Şi dacă tot ni se dă zi liberă la astfel de sărbători, să mergem la o bătrână singuratică, la o sărmană copilă, la o disperată, la o fiinţă tristă, la o alta rătăcită şi să le tratăm cu dragoste, ajutându-le să se ridice.
Iar femeia, mama, soţia şi sora creştină să le omagiem împreună cu mironosiţele din preajma Maicii Domnului, care sunt cinstite în cea de-a treia Duminică după Înviere. Să încurajăm şi să creştem femei destoinice, pline de dragoste, de fidelitate, de grijă, de dăruire…
Să readucem femeile în familiile noastre, căci, deşi au multe chemări, pe care le duc cu cinste, să nu uite că trebuie, mai întâi, să încălzească casele, să mângâie sufletele”.