CHIȘINĂU, 2 mar – Sputnik. Un bărbat a decedat după ce a fost aruncat peste geam de prietenul său de pahar.
Ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a comunicat pentru Sputnik Moldova că tragicul caz a avut loc ieri, în apartamentul făptașului, unde cei doi s-au întâlnit și au consumat băuturi alcoolice.
Din primele informații s-a constatat că între cei doi s-a iscat o ceartă, iar proprietarul apartamentului, un bărbat de 34 de ani, l-ar fi împins peste geam, de la etajul cinci, pe bărbatul de 30 de ani. Victima a fost transportată la spital, iar, în urma traumatismelor, acesta a decedat.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.