CHIȘINĂU, 2 mar – Sputnik. Prima intervenție de protezare a discurilor în Republica Moldova a fost efectuată recent la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală.
Operația a fost realizată de șeful secției Chirurgie din cadrul instituției, Victor Ungurean.
Chirirgul a spus că premiera constă în faptul că această proteză îi permite pacientului să-și restabilească sau să-şi păstreze toate mișcările gâtului.
De intervenție chirurgicală a beneficiat un pacient în vârstă de 55 de ani, după trei ani de dureri suportate în urma unui accident rutier.
Bărbatul a putut să meargă chiar a doua zi după operație, iar după o săptămână deja a ajuns și la volanul mașinii.
Toate costurile operației au fost suportate de Compania Națională de Asigurări în Medicină. Victor Ungurean este chirurg spinal, șeful secției Chirurgie Spinală de la Institutul de Medicină Urgentă. Deține mai multe diplome pentru merite speciale în activitatea inovațională.