În timp ce unii oameni sună la 112 pentru a cere ajutor pe bune, alții solicită intervenția pompierilor, ambulanței sau poliției din plictiseală și fac glume de prost gust. Ținând cont de numărul mare de apeluri false, autoritățile intenționează să intervină și să-i amendeze pe cei iresponsabili. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii ”Logica Puterii” de la Sputnik Moldova, de secretarul de stat de al Ministerul Economiei și Infrastructurii, Vitalie Tarlev.
”Mâine, poimâine vom începe să transmitem amenzi acasă la cei care efectuează apeluri false la 112. Unii sună la Serviciul Unic de Urgență pentru că au nevoie de ajutor, alții pentru că au întrebări, dar care nu țin de activitatea serviciului”, a declarat Tarlev.
Menționăm că aproape 60 la sută dintre apelurile parvenite la 112 în 2019 au fost false. Informația a fost făcută publică de Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112.
Potrivit statisticii pentru anul trecut, peste 3,2 milioane de apeluri au fost înregistrate la numărul unic de urgență 112, ceea ce înseamnă o medie zilnică de aproape 9 mii de apeluri. Totuși, în 2019 s-a reușit diminuarea numărului de apeluri non-urgente cu nouă procente și este îmbucurător faptul că în prima lună a anului curent cifra nu a crescut.