Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

O adevărată comoară găsită în Moldova: Arheologilor li s-a tăiat răsuflarea – Foto

© Sputnik / Евгения Новоженина / Accesați arhiva multimediaАрхеолог на раскопках
Археолог на раскопках - Sputnik Moldova
Abonare
Un vas din lut în formă de animal cu o vechime de 7 mii de ani a fost găsit practic intact de arheologii moldoveni în situl cucutenian de la Cobani-Pe Stâncuță, raionul Glodeni.

CHIȘINĂU, 18 feb – Sputnik. Agenţia Naţională Arheologică (ANA) susține că un vas zoomorf (în formă de animal) găsit lângă satul Cobani este „unicat”, deocamdată nefiind cunoscute analogii directe.

Obiectul străvechi a fost găsit printre cantitățile enorme de cioburi de ceramică recuperate în 2019 din situl cucutenian de la Cobani-Pe Stâncuță, raionul Glodeni.

Vasul zoomorf, care se presupune că era folosit pentru ritualuri, are vreo 7 mii de ani. Savanții afirmă că civilizația Cucuteni-Tripolie a existat pe aceste meleaguri prin mileniul 5 înainte de Hristos.

Vasul din lut cucutenian „a fost lucrat dintr-o pastă semifină și arsă oxidant, la cărămiziu, fiind acoperit la exterior cu o angobă de culoare alburie-gălbuie”, potrivit ANA. 

Săpături arheologice la Chișinău - Sputnik Moldova
Societate
Arheologii sunt șocați: Misterul galeriilor descoperite în Chișinău

Forma vasului reprezintă un animal cornut, constată arheologii: „corpul este oval, capul fiind fixat pe un gât destul de scurt, prins perpendicular pe umărul vasului și prevăzut cu o perforație orizontală; două proeminente de pe cap indică coarnele, doi lobi laterali - urechile, iar două gropițe – ochii”.

Vasul zoomorf mai este descris astfel de arheologi: „Pe spinarea animalului se deschide gura recipientului, cu buza scundă trasă spre interior, iar cele patru picioare (dintre care unul este rupt din vechime) sunt scurte şi relativ subțiri, fiind retezate orizontal la bază. Lateral, pe umăr, recipentul prezintă două mici proieminențe, prevăzute cu câte un orificiu vertical. Partea de sus și corpul vasului sunt decorate prin caneluri și gropițe”.

Cultura Cucuteni sau civilizaţia Cucuteni –Tripolie este veche de aproximativ 7 mii de ani (5.500 î.Hr. – 2750 î.Hr.). Aceasta ar fi  una dintre cele mai vechi civilizații din Europa și ar fi precedat cu câteva sute de ani toate așezările umane din Sumer și Egiptul Antic.

Savanții au numit-o „civilizația Cucuteni” după satul Cucuteni de lângă Iași, unde în anul 1884 s-au descoperit primele vestigii ale respectivei culturi.

Cultura Cucuteni – Tripolie se întindea, potrivit arheologilor, pe o suprafață de 350.000 de kilometri pătrați, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova și Ucrainei.

Fluxul de știri
0