Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Controverse în jurul Zilei Brâncuși: Irina Rimes, criticată după ce a devenit ”ambasador”

© Photo : Facebook / Bogdan GheorghiuBogdan Gheorghiu
Bogdan Gheorghiu - Sputnik Moldova
Abonare
Internetul a luat foc după ce cântăreața Irina Rimes a fost desemnată de Ministerul Culturii ambasadoarea evenimentelor ce vor marca Ziua Brâncuși.

BUCUREȘTI, 15 feb - Sputnik, Marius Holdean. Criticile la adresa cântăreței au fost stârnite nu doar de desemnarea propriu-zisă a Irinei Rimes ca ambasador al Zilei Brâncuși, ci și de declarațiile neinspirate ale acesteia.

Jurnalistul Dan Tomozei, de exemplu, face pe blogul său o analiză deloc măgulitoare a situației:

Irina Rimes - Sputnik Moldova
Societate
O nouă piesă de la Irina Rimes: Doamna la care lucrez, seamănă cu tine - Video

”Privesc de departe de țară noroiul băltit aruncat peste obrazul României și am sentimentul dedublării, că am intrat fără bilet și fără să știu într-un extrem de prost film de ficțiune … Căpitanul Gheorghiu și aghiotanții săi, care mai chior, care mai șchiop la nivelul educației și culturii, au decis să o facă „ambasadoare” a Zilei Brâncuși pe una cu numele Rimeș în pașaport”, scrie jurnalistul.

El spune că Irina Rimeș este o ”entitate cras aculturală, de la exprimarea în limba română, până la înțelegerea culturii din țara de origine”, și că reprezintă o etichetă a noilor generații.

Tomozei mai este deranjat de faptul că această cântăreață confirmă nu doar că este lipsită de modestie și de bun simț, ci inclusiv că este o îngrămădită cultural, exprimarea în limba română demonstrând nivelul de inteligență al ministrului Culturii de la București, onor Bogdan Gheorghiu.

”Gheorghiu, promotorul manelismului liberal, a micționat cu boltă peste imaginea universalului Brâncuși, prin intermediul aculturalei Rîmeș”, scrie neiertător Tomozei.

Dar nu numai criticii PNL sunt supărați pe decizia ministerului Culturii, ci și nume grele care aparțin în mod normal taberei prezidențiale. Iată-l chiar pe Vladimir Tismăneanu izbucnind la adresa acestei decizii:

"Culmea ridicolului: Cântăreața Irina Rimes a fost desemnată ambasador al Zilei Naționale ”Constantin Brâncuși', potrivit unui anunț făcut de Ministerul Culturii. Oare ce știe ministrul Bogdan Gheorghiu despre avangarda artistică a secolului XX? Despre cântăreață, mă abțin, în fond nu s-a auto-numit. Evenimentul aniversar sună îngrozitor de provincial, de un amatorism jenant, desuet, penibil. Prefer să mă uit la o poza cu Brâncuși și Maria Tănase. Acolo, ei sunt vii, vitali și adevărați", a scris Vladimir Tismăneanu pe pagina sa de Facebook.

Ministerul Culturii va celebra Ziua Brâncuși pe 19 februarie. Atunci se vor împlini 144 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai apreciaţi sculptori din lume. Dacă voia să facă senzație cu această celebrare, ministrul Culturii a reușit: acum toată lumea vorbește despre ambasadorul Zilei Brâncuși...

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, a intervenit în disputa legată de nominalizarea cântăreței ca ambasador al ZIlei Brâncuși, spunând că dacă fiecare eveniment cultural s-ar promova doar în zona academică, pe canale nișate, s-ar adânci prăpastia între generații.

”Cultura nu trebuie să se adreseze doar unor nișe și nu trebuie consumată doar de elite. Am implicat în această promovare a zilei Brâncuși reprezentanți din medii diferite. ... Vrem ca tinerii să devină interesați și atrași de cultură. Vrem ca tinerii să devină consumatori de produse culturale. Vrem să colaboram cu modelele tinerilor care se bucură de încrederea și simpatia lor”, a încercat oficialul să pună capăt controverselor.

La rândul său, Irina Rimes a chemat fanii să nu mai citească articolele de pe net „cu titluri și cuvinte scoase din context”.

Fluxul de știri
0