MOSCOVA, 11 feb – Sputnik, Maria Marikian. Vifor, vânt, furtună – crescătorii de reni, care migrează prin Regiunea Polară în căutarea nutrețurilor pentru animale, sunt gata de orice provocare. Dacă în trecut pentru renii polari erau suficiente darurile tundrei, după explorarea Yamala pășunile au fost epuizate. Acum trebuie să se mute din tundră în pădure și înapoi, prin golful care poate fi traversat doar în perioada de iarnă. E periculos și durează mult. Nu oricărui crescător de reni îi este pe plac un astfel de mod de viață, unii intenționează să plece în pădure pentru totdeauna. Totuși, renii polari sunt capabili să se acomodeze la noile condiții.
Din tundră în pădure
Alexandra Teriohina este un antropolog social și cercetător la Stația de Cercetare Arctică a Institutului de Ecologie Vegetală și Animală din orașul Labîtnanghi. Ea studiază viața și traiul crescătorilor de reni din Yamala de aproximativ 10 ani. În ianuarie, împreună cu soțul și colegul Alexandr Volkovițki a revenit dintr-o nouă expediție: peste două luni au rătăcit împreună cu crescătorii de reni.
“Fiecare deplasare are anumite sarcini. Acum un an la baza stației noastre a fost deschis un laborator interdisciplinar al dinamicii ecosistemelor arctice. Una din direcțiile activității este crearea unei metode de apreciere a stării sănătății renilor în baza cunoștințelor populației locale, precum și studierea experienței păscutului animalelor”, a povestit Teriohina într-o discuție cu RIA Novosti.
În ultima expediție savanții erau interesați de modul în care oamenii se mută din zona tundrei în zona pădurilor. De regulă, în perioada de vară crescătorii neneți de reni peregrinează prin peninsula Yamal, unde renii se hrănesc cu verdețuri și arbuști.
Iarna o parte din crescătorii privați și brigăzile de întreprinderi de creștere a renilor pleacă spre Sud, în raionul Nadym, care este bogat în mușchi. Problema este că în perioada de iarnă pășunile de pe peninsulă sunt extrem de epuizate.
Mutarea din pădure în tundră nu este simplă, trebuie să traversezi golful Mării Kara, golful Ob.
„Noi, spre exemplu, într-o lună și jumătate am migrat de peste 15 ori. Dacă de obicei parcurgem zilnic câte 15-20 de kilometri (în 2-3 ore), aici e vorba de 70. Nu poți instala o tabără pe gheață, iată de ce suntem nevoiți să mergem peste 10 ore”.
Autoritățile districtului autonom Iamalia-Neneția le propun crescătorilor de reni un experiment: să se mute în zona forestieră a raionului Nadym. Anume la cei care au acceptat această propunere au plecat antropologii.
„Am umblat cu familia lui Constantin Serotetto. Din punct de vedere urban, familia lui este mare: părinții, soția și șase copii. Când am ajuns la ei, copiii nu erau prezenți, precum toți ceilalți copii ai migratorilor, ei studiază la o școală-internat și revin doar în vacanță”, a relatat Teriohina.
Până în 2013 Constantin a activat în calitate de păstor la o întreprindere municipală. Apoi a devenit un păstor privat, având în turma lui peste 300 de capete.
“Familia lor este una legendară. Tatăl lui Constantin a fost șef de șantier când satul Yar-Sale se afla în construcție, aducea cu renii poșta și partidele geologice. Mama lucra la o fermă de animale. Își dorea foarte mult să ajungă în tundră: soțul fabrica sănii în schimbul renilor, mama cosea haine tradiționale. Odată ce au reușit să adune o turmă prin propria muncă, au început să migreze”.
Vezi această postare pe Instagram
Anterior familia Serotetto peregrina pe peninsulă. Iarna o petreceau în regiunile râurilor Yuribei și Yasavei. Vara pășunile se aflau în apropierea satului industrial Bonanenkovo, întemeiat în anii '70, când au fost descoperite acolo cele mai mari zăcăminte de gaz natural.
“Văzând cum se înrăutățește starea pășunilor, Constantin a decis să se mute în raionul Nadym. El planifica să facă acest lucru anul trecut, însă nu-i permitea vremea. În noiembrie 2019 au plecat spre sud, eu și soțul ne-am alăturat lor la începutul lunii decembrie, pentru a-i ajuta, pe de o parte, iar pe de altă parte, să le studiem modul unic în care loc această migrație”, a explicat interlocutoarea.
„În afara ariei de acoperire”
Nu am reușit să luăm legătura cu Constantin Serotetto, pentru a afla din prima sursă despre detaliile peregrinării. Acum ei se află în afara ariei de acoperire.
“În expediție am parcurs 250 de kilometri. Inițial am mers cu Serotetto, apoi pe malul Obi ne-am unit cu alte două familii de păstori. Apropo, cu cât mai mulți păstori sunt, cu atât e mai ușor să mâni turma, continuă Alexandr. Obi, de regulă, este traversat cu snowmobile, de care sunt agățate câteva sănii. În același timp, există familii care apelează la metoda tradițională, așa cum am făcut și noi – pe reni. Adică bărbații mână turma cu snowmobile, iar toate lucrurile sunt transportate pe sănii trase de reni”.
Vezi această postare pe Instagram
În districtului autonom Iamalia-Neneția peste o mie de persoane duc un mod de viață nomad. Peste 80 la sută sunt păstori de reni. Deocamdată nu știm câți din aceștia își doresc să se mute din tundră în pădure.
“Până la plecarea noastră în oraș, Constantin s-a unit cu un alt păstor particular – Vladimir Slepușkin. În următoarele luni cele două familii vor trăi împreună. Vladimir, care a primit finanțare din partea districtului, în vara anului trecut, împreună cu o brigadă de muncitori a ridicat în pădure un gard în jurul teritoriului unde vor paște renii. Constantin urmează să facă același lucru”.
Familia Serotetto este în ajunul mutării. “15 sănii cu lucrurile familiile se află deocamdată în tundră. În pădure a fost mutată doar o parte”, specifică Teriohina. Trebuie să menționăm că neneților nu le este frică să lase lucrurile în tundră: la fiecare familie există un set de sănii de iarnă și de vară. Iau cu ei doar cele mai necesare obiecte.
Cercetătorii Stației Arctice îl vizitează pe Constantin vara pentru a afla cum se adaptează localnicii și animalele la noile condiții.
“Se poate întâmpla orice. E puțin probabil ca acest fenomen să aibă un caracter de masă, însă în orice caz este nevoie de o observare științifică – ce turme pot păștea în zonele forestiere. De asemenea, “coloniștii” riscă să-și piardă în pădure o parte din capete. Însă se consideră că noua generație de reni, care s-a născut în pădure, se adaptează mai ușor”.
Alexandra adaugă că în decursul câtorva ani de cercetare modul de viață al păstorilor locali îi pare ceva comun: “A fi prins de viscol a devenit ceva obișnuit. E surprinzător cât de rezistenți sunt acești oameni în condițiile unei clime dure și a unei munci fizice zilnice grele”.
Păstorul de reni din tată în fiu
De fapt, pentru localnici transhumanța în perioada de iarnă nu este una complicată. “M-ați prins bine, ați reușit! Peste câteva zile voi pleca la iernat”, râde în receptor Serghei Serotetto, care are 65 de ani (nu e rudă cu Constantin, doar au același nume de familie).
L-am surprins pe păstorul de reni în apartamentul lui din satul Yar-Sale. S-a întorc acasă acum câteva zile pentru “a merge pe la medici, iar va reveni la reni”. “Atunci toți cei pe care îi cunosc peregrinează: și cei care pasc turmele publice (19 brigăzi a câte cinci persoane fiecare) și cei particulari. Iată de ce acum nu găsești în sat niciun păstor”, explică Serotetto.
Acum 30 de ani el activa în sovhoz în calitate de păstor de rând, iar apoi a devenit șef de brigadă. “Avem în turmă peste 2000 de capete. Am umblat prin tundră. Am mers până la Marea Kara și înapoi”. Acum Serghei este un păstor particular, un proprietar de 500 de capete. El consideră că nu e un număr mare.
Serotetto este un păstor din tată în fiu. “Tatăl meu păștea turmele publice. Însă avea și proprii animale – peste 150 de capete. A murit când aveam patru ani. M-am născut în tundra, în raionul Harasavei. Am ajuns la școală (am trăit ca toți ceilalți copii în internat), apoi am revenit la renii mei. Acum trăim ca și înainte, într-un cort”, spune Serghei.
Locuința tradițională a păstorilor de reni are o formă conică. Construcția, explică interlocutorul, se instalează simplu: sunt prinși cinci stâlpi de lemn, iar deasupra sunt îmbrăcate blănurile de reni. Întrucât păstorii sunt mereu pe drum, cortul este instalat și desfăcut zilnic: “De regulă, în fiecare zi parcurgem câte 30 de kilometri”.
Păstorii neneți, în calitate de reprezentanți ai unui popor nomad autohton, primesc subvenții din partea statului. În afară de aceasta, particularii nu doar cresc animalele, ci și comercializează carnea, blana, coarnele de cerb. Potrivit lui Serghei, “toate acestea le sunt suficiente pentru trai”.
„Nimeni nu ne-a impus”
Cât timp Serotetto este în deplasare, turma este supravegheată de fiul lui: “Exact așa cum procedasem și eu le vremea mea, el merge pe urmele tatălui. Nimeni nu l-a forțat. Mai am trei fiice – toate lucrează în sat. Soția, ca și mine, nu poate trăi fără reni. Odată ce rezolv toate problemele, vom reveni la ei. Apropo, ea tot a activat în trecut în sovhoz împreună cu mine: instala cortul, gătea”.
Vara turma lui Serotetto paște pe peninsula, iar acum se află în raionul Nadym. “La 210 kilometri de Yar-Sale. Avem un snowmobil, ajungem repede. Nu ne este greu iarna. E un mod de viață. Omul nomad nu poate trăi fără reni”. Deocamdată, Serghei Serotetto intenționează să se mute definitive în pădure: “Desigur, pășunile se epuizează. Însă nu îmi vine greu să parcurg acest drum”.
Modul de trai
RIA Novosti l-am întrebat pe directorul Institutului de Ecologia Plantelor și Animalelor al filialei Academiei de Știință în Ural, Mihail Golovatin, ce consecințe ar putea avea mutarea păstorilor de reni în raionul Nadym.
Vezi această postare pe Instagram
“Odată ce nu mai există pășune de licheni pe peninsulă, iarna renii polari mănâncă ce găsesc: iarbă uscată, rod pământul și slăbesc, în timp ce în raionul Nadym sporesc în greutate. Mulți păstori particulare cu turme mici rămân în peninsula și continuă să calce pășunile. Cu astfel de ritmuri renii, mai devreme sau mai târziu, vor pieri, ceea ce va afecta modul de trai al neneții”, explică Mihail.
Potrivit interlocutorului, în raionul Nadym iarna sunt condiții prielnice. “Vara în pădure e incomod să urmărești turma. Renii sunt alungați de insecte, e greu să-i paști. Totodată acolo există și animale de pradă – lupi și urși. Aceștia pot ajunge fără nicio piedică la reni”, explică Golovatin.
La final el menționează: “Neneții pasc renii nu pentru a trăi, ci trăiesc pentru a-i paște. E modul lor de viață. Așa au fost formați – cu cât au mai multe capete, cu atât sunt mai bogați. Pentru ei renii reprezintă totul: hrană, transport, locuință. Nu le place să-și sacrifice animalele lor, iată de ce turma crește rapid”.
