BUCUREŞTI, 11 feb – Sputnik, Doina Crainic. Meteorologii români anunță că, după zăpadă şi ger, urmează ploi puternice. Cu toate acestea, vor fi temperaturi ridicate care vor ajunge până la 12 grade în sud-estul României. Ploile vor fi mai extinse în vestul, centrul şi nord-vestul ţării, iar ulterior ajung și în restul teritoriului, potrivit România TV.
De astăzi aria precipitaţillor va cuprinde treptat majoritatea regiunilor. Încălzirea se datorează unui val de aer cald mediteranean, însă România este lovită în acelaşi timp şi de sisteme frontale care vin dinspre Europa Centrală şi aduc precipitaţii.
„Ceea ce este ieşit din comun pentru iarna pe care o traversăm este faptul că mai tot timpul am avut influențe dinspre Europa de Vest, dinspre Oceanul Atlantic, dinspre Marea Mediterană, foarte, foarte puţin dinspre Câmpia Rusă sau partea de nord a Europei, de acolo de unde ne vin nouă iarna masele de aer mai reci. Aş spune că mai degrabă acest lucru este ieşit din comun", a spus, la Digi24, directorul ANM Florinela Georgescu.
În ultimele zile, în partea de nord a Europei s-au declanșat furtunile Sabine în Germania şi chiar în Marea Britanie și în țările din Benelux. Acestea sunt generate de cicloane care se formează în Oceanul Atlantic sau în zona Islandei şi care vin către Europa.