Atenție șoferi: Toate amenzile vor fi plătite de proprietari – Iată ce va face Poliția
Șeful Inspectoratului Național de Patrulare, Victor Manole, spune că la ora actuală mulți șoferi ignoră amenzile contravenționale, constatate la încălcarea circulației rutiere. Manole mai spune că majoritatea șoferilor evită să achite amenzile și invocă faptul că nu ei s-ar fi aflat la volanul automobilului.
„Vrem să-i responsabilizăm anume pe proprietarii autovehiculelor, asta ar însemna că ei vor fi pasibil de a fi amendați după încălcarea regulilor circulației rutiere. Avem astăzi șoferi care circulă în baza procurilor pe mijlocul de transport. Prin aceste modificări vrem să plasăm responsabilitatea pe proprietarii de facto și de iure a unităților de transport, și nu pe alte persoane care s-au aflat la volanul autovehiculului”, a punctat colonelul Manole.
Recent, ministerul de Interne, Pavel Voicu, a declarat că ministerul va spori instalarea pe drumurile urbane și naționale a camerelor de supraveghere. Ministrul a spus că mulți șoferi fug de achitarea amenzilor aplicate de camerele de supraveghere. Ministerul de Interne, în colaborare cu Ministerul Finanțelor, urmează să identifice o formulă pentru a-i obliga pe șoferii nedisciplinați să achite amenzile contravenționale.