Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pe cine afectează grav infecția coronavirus

© Sputnik / Rodion ProcaConstantin Spînu
Constantin Spînu - Sputnik Moldova
Abonare
Persoanele cu boli autoimune și nevaccinate împotriva gripei riscă să facă complicații grave, dacă contractează infecția coronavirus, potrivit doctorului habilitat în medicină Constantin Spînu.
Pe cine afectează grav infecția coronavirus

Potrivit autorităților din sănătate din China, oamenii care au făcut complicații grave sau au decedat din cauza coronavirusului sufereau de diverse maladii. Doctorul habilitat în medicină și profesorul universitar Constantin Spînu a explicat, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, pe cine afectează grav infecția.

”Dacă este o persoană din grupul de risc,  cu o imunitate compromisă sau cu maladii cronice, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare, hipertensiunea, atunci infecția ar putea provoca complicații grave, cum ar fi o pneumonie severă. De asemenea, vulnerabile în fața coronavirusului sunt și persoanele în etate”, a relatat Constantin Spînu.

Totuși, infecția nu periclitează viața bolnavilor cronici sau cu imunitate compromisă dacă sunt vaccinați împotriva gripei sezoniere, afirmă Constantin Spânu.

”Persoanele vaccinate împotriva gripei sezoniere, chiar dacă se îmbolnăvesc,  sunt protejate de consecințele grave ale virusului. Dacă infecția apare la o persoană nevaccinată, atunci avem de a face cu un efect cumulativ: pe de o parte avem de a face banală respiratorie gripală sau non-gripală, iar pe de alta parte -  cu o infecție cauzată de acest germen”, a precizat Constantin Spînu.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, peste 28 de mii de oameni au fost afectați de coronavirus, dintre care 565 au murit, în perioada 31 decembrie 2019 - 6 februarie 2020.

Fluxul de știri
0