Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Igor Dodon a depus flori la Memorialul victimelor fascismului

© Sputnik / Miroslav RotariMitingul de comemorare a victimelor Holocaustului
Mitingul de comemorare a victimelor Holocaustului - Sputnik Moldova
Abonare
Președintele Igor Dodon și consilierii săi au depus flori la Memorialul victimelor fascismului din Chișinău. De asemenea, Zinaida Greceanîi, Ion Chicu, Ion Ceban au participat la evenimente de omagiere a victimelor fascismului.

CHIȘINĂU, 27 ian – Sputnik. Președintele Igor Dodon și consilierii săi au depus flori la Memorialul victimelor fascismului din Chișinău, luni, 27 ianuarie. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 75 de ani din ziua eliberării de către armata sovietică a lagărului de concentrare de la Auschwitz.

Organizația Națiunilor Unite a declarat 27 ianuarie Zi de comemorare a victimelor Holocaustului, aceasta fiind marcată oficial în Republica Moldova din 2016, conform unei Hotărâri a Parlamentului.

Cu prilejul depunerii de flori în memoria victimelor fascismului, Igor Dodon a subliniat că „trebuie să ne opunem încercărilor de promovare a unor interpretări noi ale istoriei celui de-al Doilea Război Mondial și, în special, de eroizare a criminalilor de război”.

Șeful statului a menționat că „această problemă este una sensibilă și pentru Republica Moldova unde, în timpul războiului, au fost nimiciți circa 300 de mii de evrei”.

Igor Dodon a reconfirmat, de asemenea, „poziția statului în privința combaterii antisemitismului, terorismului și a xenofobiei”.

La Chișinău, dar și în alte localități din Republica Moldova s-au desfășurat zilele aceastea mai multe evenimente dedicate Zilei Internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului și împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare din Auschwitz-Birkenau.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a participat la evenimentul de comemorare a victimelor Holocaustului „Miting requiem”, care a avut loc la monumentul în memoria victimelor fascismului din Chișinău.

Открытие в Кишиневе центра-музея памяти жертв Холокоста - Sputnik Moldova
Societate
Comemorarea victimelor Holocaustului la Chișinău - Video

Prim-ministrul Ion Chicu a participat pe 27 ianuarie la evenimentele de comemorare a victimelor Holocaustului în Polonia, unde a existat lagărul de concentrare Auschwitz.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a participat pe 27 ianuarie, la Sankt Petersburg, Federația Rusă, la ceremonia de comemorare a victimelor asediului Leningradului în cel de-al Doilea Război Mondial.

Reamintim că Igor Dodon a efectuat o vizită în Israel în perioada 22-24 ianuarie, la invitația președintelui Reuven Rivlin. Președintele moldovean a participat la Forumul Mondial „Amintirea Holocaustului – lupta cu antisemitismul” din Ierusalim și a avut o serie de întrevederi și discuții cu liderii altor state.

Fluxul de știri
0