CHIȘINĂU, 22 ian - Sputnik. Începând cu 2020, Parlamentul Republicii Moldova anunță că a renunțat la recipientele din plastic. Datorită acestei decizii, anual, vor fi economisiți aproximativ 100 de mii de lei din bani publici.
În continuare, apa va fi distribuită gratuit prin dozatoare de apă pe holuri, la comisii, fracțiuni și pentru ședințele plenare ale Parlamentului. Totodată, paharele din plastic vor fi înlocuite cu pahare din carton.
”Sticlele de plastic sunt o mare problemă de mediu. Din păcate, apa la robinet nu este de calitate, respectiv suntem nevoiți să aducem apă potabilă din comerț, dar am decis să renunțăm la plastic”, a declarat Secretarul General al Parlamentului Republicii Moldova Adrian Albu.
Potrivit lui, aceste măsuri vor contribui atât la reducerea poluării mediului, cât și vor contribui la economisirea banilor publici, inclusiv pentru că se va lua apă dozat, fără a arunca recipientele pe jumătate pline.