Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cu cât au crescut tarifele la transport și ce s-a întâmplat cu un miliard de lei

© Sputnik / OsmatescoOleg Alexa
Oleg Alexa  - Sputnik Moldova
Abonare
Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport, Oleg Alexa, spune că din 2013 până în 2019 domeniul transportului de pasageri a ratat venituri de 1 miliard de lei.
Cu cât au crescut, tarifele în transport și ce s-a întâmplat cu 1 miliard de lei.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat pentru Sputnik Moldova că, din 2013 până în 2019, domeniul transportului de pasageri a ratat venituri mai mari de 1 miliard de lei. Alexa mai spune că majorarea tarifelor la transport a fost de 25%, iar tariful de 70 de bani pentru un kilometru parcurs nu va fi aplicat de către operatorii de transport, pentru că i-ar obliga să facă investiții ”adăugătoare”. El este de părere că situația din domeniul transportului ar fi arătat altfel, dacă tariful ar fi fost ajustat la nivelul inflației, iar astăzi am fi avut o creștere nesimnificativă a acestora.

„ Numai pentru faptul că nu s-a executat acea hotărâre a instanței de judecată din 2013, până în 2019, când au fost majorate tarifele, domeniul nostru a ratat mai mult de 1 miliard de lei. Dacă acești bani ar fi fost investiți parțial în renovarea parcului de transport și ar fi fost folosiți la majorarea salariilor, nu am fi avut situația cu deficitul de cadre și transportul uzat, iar politicienii au speculat pe seama acestui subiect”, a punctat Alexa.

El a explicat de ce tariful de 70 de bani pentru un kilometru parcurs nu va fi aplicat.

„ Avem o situație confuză când, pe de o parte, tariful de 60 de bani este cu mult mai mic decât cel real, iar tariful de 70 de bani per kilometru nu va fi utilizat în transportul național. Pentru aceste condiții corespund doar autocarele. Un microbuz nu va întruni condițiile necesare de confort, pentru că sunt necesare investiții. Vreau să spun că, de la 1 ianuarie, am avut o scumpire a tarifelor nu cu 45 % așa cum s-a speculat în spațiul public, dar cu 25%. Nimeni la ora actuală dintre operatorii de transport nu aplică tariful de 70 de bani, iar anul acesta transportatorii nu vor avea alt tarif”, a declarat Oleg Alexa.

După 1 februarie 1010, autocarele și microbuzele vor putea efectua curse regulate doar după încadrarea acestora într-o categorie de confort. Clasificarea pe categorii de confort se va realiza la stațiile de inspecție tehnică  în baza unui grafic eșalonat, începând cu 1 februarie până la 1 octombrie 2020, cu respectarea unor standarde.

Fluxul de știri
0