Alexandr Hrolenko, observator militar
În decurs de o săptămână, în Irak au fost efectuate atacuri cu rachetă asupra a patru baze militare ale SUA, care pot fi explicate doar într-un singur mod – coaliția americană din regiune este invitată cu insistență să plece.
Pe 14 ianuarie, asupra teritoriului bazei militare a SUA Taji din Irak a fost efectuat un nou atac cu rachetă. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al comandamentului coaliției, Myles Caggins. Suspiciunile americane cad asupra milițiilor șiite din Irak, liderul cărora, Abu Mehdi al-Muhandis, a fost ucis în Aeroportul Internațional din Bagdad pe 3 ianuarie, împreună cu generalul Qasem Soleimani, la ordinul președintelui SUA, Donald Trump. Observăm o tendință de dezvoltare a unei operațiuni militare iraniene “Mucenicul Soleimani”.
Mai devreme, comandandul forțelor aerospațiale ale Corpului Gărzilor Revoluționare, generalul Amir Ali Hajizadeh, a anunțat demararea “unei serii de atacuri” asupra bazelor americane din regiune, subliniind că adevărata răzbunare pentru asasinarea lui Soleimani va fi alungarea SUA de pe teritoriul Orientului Mijlociu Între 8 și 13 ianuarie, bazele militare americane Ain Assad, Arbil, Balad, aflate în diverse provincii ale Irakului, au fost supuse unor lovituri cu rachetă din partea Corpul Gărzilor Revoluționare și milițiilor șiite.
Washingtonul înțelege cât de complicată și explozivă este situația în “coridorul fierbinte” Afganistan – Irak – Siria, unde sunt prezente trupele SUA. Iată de ce toate cele trei atacuri masive asupra obiectivelor militare și reputației Pentagonului au rămas fără răspuns. În această situație de criză, create artificial de Washington, americanii încearcă să manevreze diplomatic – aici e relevantă vizita neanunțată la Teheran a emirului Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani.
Măsurile de răspuns
Pe 13 ianuarie, președintele Iranului, Hassan Rohani, a semnat proiectul de lege, aprobat anterior de Parlament, prin care Pentagonul și structurile legate de acesta sunt calificate drept o organizație teroristă. Probabil, e o avertizare militar-politică a Washingtonului (nimeni nu își dorește un război de proporții).
Pe de altă parte, în cadrul unei ședințe extraordinare din 5 ianuarie, parlamentul irakian a adoptat o rezoluție prin care obligă guvernul să pună capăt prezenței militare străine pe teritoriul Irakului. Drept răspuns, președintele american, Donald Trump, a promis introducerea unor sancțiuni fără de precedent. În cazul în care Bagdadul va lua o decizie finală cu privire la retragerea trupelor americane, SUA va îngheța în băncile lor zeci de miliarde de dolari ale Irakului, va reduce sprijinul militar.
Balanța istoriei pendulează. Pentagonul și coaliția sunt pregătite moral să părăsească regiunea instabilă (să ne amintim de “draftul” cu privire la retragerea trupelor), pentru că inamicul s-a dovedit a fi dur și dotat cu tehnologii înalte. Iranului dispune de un sistem avansat de arme de atac, inclusiv rachete de croazieră „Hoveyzeh”, cu o rază 1350 de kilometri (similare rachetelor rusești „Kalibr”), în timp ce coaliția americană din Irak nu dispune de sisteme de apărare antiaeriană sigure. Primele lovituri cu rachetă din 8 ianuarie au demonstrat că bazele militare ale SUA și trupele coaliției sunt lipsite de orice apărare (rachetele cu rază medie de acțiune sunt capabile să lovească o țintă aflată la o distanță de până la 2500 kilometri). Pentagonului îi rămâne doar să mizeze pe mijloacele de tehnice de spionaj și informatorii plătiți din tabăra inamicului, care în niciun caz nu pot oferi garanții de securitate.
Raportul de forțe
În afara Orientului Mijlociu, potențialul forțelor armate ale SUA și Iran sunt incomparabile. Însă în regiunea dată supremația Pentagonului este nivelată de concentrarea trupelor iraniene pe propriul lor teritoriu. În clasamentul mondial al puterii militare Global Firepower, analiștii occidentali îi atribuie Iranului locul 14, devansând Pakistanul, Israelul, Coreea de Nord.
O agresiune deschisă în raport cu Teheranul ar putea avea urmări serioase și ar putea provoca mari pierderi pentru întreaga coaliție americană și partenerii regionali. Apropo, și Iranul are aliați.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei a declarat pe 12 ianuarie că toate circumstanțele regionale cer o interacțiune mai mare între statele din Orientul Apropiat. După moartea generalului Soleimani, în Iran a avut loc o întrevedere de coordonare a comandanților structurii șiite “Forțele de Mobilizare Populară” din Irak. Subaprecierea unității și hotărârii șiiților ar putea avea consecințe triste. În acest sens este relevantă aspirația “antiamericană” a Irakului spre o suveranitate națională prin achiziționarea sistemului rusesc de rachetă S-400 „Triumf”.
Exemplul minunat al construcției apărării Turciei în cooperare cu Rusia a marcat frontierele reale ale influenței SUA asupra partenerilor lor.
Nu există sisteme de arme, parteneri și aliați de neînlocuit. Astăzi, în Orientul Apropiat are loc o reevaluare fundamentală a valorilor geopolitce. Desigur, sancțiunile pe care le-au promis Statele Unite Bagdadului pentru voința manifestată ar putea să nu funcționeze, așa cum s-a întâmplat și anterior în cazul multor altor state.
În ceea ce privește Iranului, nu va fi posibilă o forțare rapidă a situației conflictuale, așa cum a fost în cazul confruntării anterioare între SUA și Coreea de Nord.
Acest lucru este împiedicat de fatwa (un decret religios, bazat pe principiile islamului și precedentele din practica juridică musulmană) emisă în 2013 de ayatollah Khamenei prin care armele nucleare sunt interzise în Iran. De atunci, Teheranul nu și-a schimbat poziția oficială.
