Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Legenda muzicii ușoare: Cine a fost Ștefan Petrache - Video

© Photo : Facebook / Stefan PetracheStefan Petrache
Stefan Petrache - Sputnik Moldova
Abonare
O voce inconfundabilă, care a cucerit sute de mii de spectatori - este maestrul Ștefan Petrache, artistul care a pierdut lupta cu moartea și a lăsat un gol imens în inimile celor care l-au îndrăgit.

CHIȘINĂU, 14 ian - Sputnik. S-a născut pe 8 mai 1949 în satul Vânători, raionul Nisporeni, iar după ce a absolvit Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău, Ștefan Petrache a devenit solist al Orchestrei de estradă și simfonică a Teleradio Moldova.

A fost solist al trupei vocal-instrumentale „Orizont” și apoi al legendarei formații ”Noroc”.

Ulterior, Ștefan Petrache a condus renumita formație „Plai”.

În perioada 1988-1990, Ștefan Petrache activează în calitate de solist al Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”.

În ultimii ani însă interpretul a dispărut din viața publică, cel mai probabil din cauza bolii de care suferea. În 2009, artistul a fost diagnosticat cu diabet zaharat, care a declanșat și o formă gravă de neurodermatită.

Într-un interviu oferit în 2014, Ștefan Petrache declara că cel mai greu lucru este să nu poți să faci nimic.

”Umblu din colț în colț ca o fiară mușcată”, a mărturisit artistul. El a mai spus că ține legătura cu doar câțiva prieteni fideli care i-au mai rămas.

”Spre bătrânețe, cercul de prieteni se îngustează mult. Au fost timpuri când aveam sute de prieteni, dar, de fapt, nu erau. Acum sunt vreo 5-6” a menționat Ștefan Petrache. 

În 1986, artistul a fost distins cu titlul onorific Artist Emerit, în 1993 – cu medalia ,,Meritul Civic”, iar în 2014 – cu ,,Ordinul Republicii”.

Interpretul de muzică ușoară a decedat în seara de 13 ianuarie, cu puțin timp înainte de miezul nopții. Știrea a fost confirmată pe Facebook de artiști și jurnaliști care au ținut legătura cu maestrul.

Fluxul de știri
0