CHIȘINĂU, 8 ian - Sputnik. Muncitorii fac curățenie chiar și în zi de sărbătoare. Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat pe pagina sa de Facebook că angajații au făcut curat pe aleea panoramică din strada Maria Drăgan după ce a primit mai multe sesizări că în zonă este dezordine.
”Amintesc că acolo a fost amenajat un loc frumos unde cetățenii se pot odihni și admira orașul de la înălțime. Sunt amplasate bănci, teren de joacă și coșuri pentru gunoi. Mizez pe bunul simț al oamenilor de a păstra curățenia. Autoritățile crează condiții, dar noi toți trebuie să avem grijă de locurile unde ne odihnim”, a scris primarul pe Facebook.
Ion Ceban a precizat că autoritățile vor fi nevoite să amendeze oamenii care aruncă gunoaiele la întâmplare. În zonă sunt intalate și camere de supraveghere și pot fi găsiți cu ușurință cei care fac dezordine.