Conducerea Republicii Moldova a decis aderarea Republicii Moldova la Banca de Dezvoltare Eurasiatică (BDEA).
Potrivit președintelui Igor Dodon, ”dacă negocierile se vor solda cu succes, ţara noastră va putea profita de avantajele și sprijinul Băncii de Dezvoltare Eurasiatice pentru a atrage investiţii".
Șeful statului este de părere că fortificarea relațiilor comerciale şi economice cu ţările Uniunii Economice Eurasiatice corespund intereselor naţionale pe termen lung ale Republicii Moldova.
Banca de Dezvoltare Eurasiatică funcționează din anul 2006, misiunea căreia constă în promovarea economiei de piaţă a statelor-membre a băncii, creşterea economică a acestora și extinderea relaţiilor comercial-economice dintre ele, prin activităţi de investiţii.
Participanți:
— Vicepreședinte al consiliului de administrație al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, Andrei KRAINII;
— Consilier al președintelui Republicii Moldova pe probleme economice Elena GORELOVA.
Acreditare:
E-mail: presscentre@sputnik.md