CHIȘINĂU, 12 dec – Sputnik. Republica Moldova este gata, de la 1 ianuarie 2020, sa primească gaze în regim revers prin coridorul Transbalcanic. „Moldovagaz”, „Moldovatransgaz” și „Tiraspoltransgaz” au finalizat lucrările de reconstrucție a conductei magistrale Șebelinca-Dnepropetrovsk-Krivoi Rog-Ismail pentru recepționarea gazelor naturale în regim revers prin Stația de măsurare gaze Căușeni, se arată într-un comunicat al companiei Moldovagaz. Astfel, Republica Moldova are în premieră o sursă alternativă de aprovizionare cu gaze naturale a tuturor consumatorilor Republicii Moldova.
Costul lucrărilor atinge cifra de zece milioane de lei, iar perioada în care aceste au fost efectuate a depășit de puțin douăzeci de zile. Astfel, 700 de mii de consumatori din țară vor fi asigurați cu gaze naturale.
Turcia, Bulgaria, Romania, Ucraina și Republica Moldova vor asigura reversul gazelor naturale. Problema unei surse alternative a fost mereu pe tapet, în condițiile în care Rusia și Ucraina ajung în ultimii ani la divergențe privind tranzitul gazelor rusești pe teritoriul statului vecin.