CHIȘINĂU, 11 dec – Sputnik. Vinurile moldovenești au câștigat aurul la cel mai mare târg de vin în vrac din lume, „World Bulk Wine”. Cei 29 de experți din 23 de țări au acordat medalii de aur pentru trei vinuri în vrac produse de vinării autohtone.
- Fetească Regală-2019 ( „SUVOROV-VIN”)
- Kazayak Cabernet Sauvignon-2018 ( „SUVOROV-VIN”)
- Cabernet Sauvignon-2018 ( „IMPERIAL VIN”)
Competiția a reunit 260 de producători din 24 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată de 18 companii vinicole, un record pentru istoria participării țării noastre la WBWE.
Aceștia și-au prezentat cele 108 mostre de vin în vrac celor peste 6000 de vizitatori din 60 de țări, participanți la eveniment.
Evenimentul este organizat anual și este singurul din lume dedicat jurizării vinurilor în vrac.
Amintim, recent, la invitația Oficiului Național al Viei și Vinului, 6 experți de talie mondială din 5 țări au venit la Chișinău pentru a desfășura un audit al vinurilor moldovenești.