Video
Urmăriți ultimele evenimente din lume și din țară în materialele video Sputnik

Vedetele sportului mondial, în sprijinul sportivilor ruși

Urmăriți-ne pe
Yandex newsTelegram
Sportivi din întreaga lume au decis să-i sprijine pe colegii lor ruși, cărora le-a fost interzisă participarea la competiții sub drapel propriu, timp de patru ani - declarațiile acestora le puteți urmări în videoclipul nostru.

Sportivi din întreaga lume au decis să-i sprijine pe colegii lor ruși, cărora le-a fost interzisă participarea la competiții sub drapel propriu, timp de patru ani. Luptătorul în stil mixt, Jeff Monson, boxerul Roy Jones, scrimera Alejandra Benítez, dar și președintele Federației de Lupte din Rusia, Mihail Mamiașvili au declarat că ”este inadmisibil ca sportivii să fie puși într-o astfel de situație”.

Totodată, Agenția rusă Antidopaj (RUSADA) a fost declarată neconformă cu codul antidoping. În aceste condiții, Federația Rusă are interdicția de a organiza competiții internaționale timp de patru ani, iar participarea la competiții a sportivilor „curați” va fi posibilă doar cu statut neutru și privarea echipei naționale de posibilitatea de a concura sub drapelul național în cadrul unor competiții importante. Toate acestea - pentru aceiași perioadă de patru ani.

De asemenea, Conducerii superioare a Comitetului Național Olimpic, inclusiv tuturor membrilor comitetului executiv, le-a fost interzisă participarea la turnee importante, timp de patru ani.

Fluxul de știri
0