CHIȘINĂU, 9 dec – Sputnik. Este vorba despre legea care reglementează indexarea pensiilor de două ori pe an, prima fiind efectuată la 1 aprilie pentru toți beneficiarii de pensii, în conformitate cu formula deja existentă. A doua indexare va fi efectuată la 1 octombrie pentru beneficiarii pensiile cărora nu depășesc minimul de existență. "Am promovat acest proiect de lege încă din anul 2015, când dețineam funcția de deputat", a scris președintele pe pagina sa de Facebook.
Cea dea doua lege instituie indemnizația unica în volum de 700 de lei, acordată tuturor pensionarilor care au pensia mai mică de 2000 de lei. De acest suport vor beneficia mai mult de 590 000 de persoane, inclusiv beneficiari de pensii de dezabilitate, pensii de urmași.
Legile vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020.
Totodată, șeful statului le-a adresat sincere mulțumiri deputaților care au susținut prin vot aceste proiecte de lege, atât de așteptate de către cetățeni.
El spune că va veni cu astfel de inițiative și în perioada următoare.
"Continuăm să muncim pentru oameni prin acțiuni concrete și rezultate pozitive pentru ei. Vom veni și în perioada următoare cu noi soluții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetățenii", a scris șeful statului de Facebook.