CHIŞINĂU, 5 dec – Sputnik. În luna noiembrie, geniştii Armatei Naţionale au neutralizat 36 de obiecte explozive de diverse tipuri găsite în localități de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Obiectele explozive care au fost descoperite de localnici pe terenuri agricole au rămas în sol din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
În noiembrie, cel mai mare număr de muniţii - 20 de proiectile de artilerie şi o mină antipersonal – a fost neutralizat în localitatea Puhăceni, din raionul Anenii Noi, a precizat șeful Serviciului Geniu, locotenent-colonel Adrian Efros, citat de Serviciul de presă al Ministerului Apărării.
Obiectele explozive au fost transportate de militarii din Batalionul de Geniu „Codru” la centrul de instruire al unităţii, unde au fost distruse în condiţii de maximă siguranţă.
În intervalul lunilor ianuarie-noiembrie, echipele de genişti din unităţile Armatei Naţionale au identificat şi lichidat 7.617 de obiecte explozive în localităţi din raioanele Anenii Noi, Căuşeni, Criuleni, Hânceşti, precum şi în municipiile Bălţi şi Chişinău.
Notăm că geniştii Armatei Naţionale au sărbătorit în octombrie 27 de ani de la înființarea unității.
Batalionul de Geniu „Codru”, format pe 16 octombrie 1992, este prima unitate a Armatei Naţionale decorată prin decret prezidenţial cu ordinul de stat „Credinţă Patriei”, clasa I.
Despre geniști se spune că, profesional, pot greși o singură dată în viață. Geniştii moldoveni îndeplinesc misiuni de război pe timp de pace, a subliniat generalul de brigadă Igor Gorgan în cadrul evenimentului festiv.
Pe lângă cele aproape 8 mii de obiecte explozive distruse în Republica Moldova de la începutul anului, militarii Batalionului de Geniu „Codru” au neutralizat zeci de mii de obiecte explozive în misiuni internaţionale, inclusiv în Irak și Kosovo.