Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Consiliul Economic pe lângă prim-ministru: Cerințele investitorilor străini

© Sputnik / Максим Богодвид / Accesați arhiva multimediaProducere, tehnologii, investiții
Producere, tehnologii, investiții - Sputnik Moldova
Abonare
Mai multe inițiative ale Guvernului, menite să încurajeze activitatea antreprenorială, au fost discutate astăzi la Guvern, în cadrul ședinței Consiliului Economic pe lângă prim-ministru.

CHIȘINĂU, 4 dec – Sputnik. Aproape 90 de reprezentanți ai mediului de afaceri și ai instituțiilor partenere în dezvoltarea Republicii Moldova au participat astăzi la ședința Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, prezidată de Ion Chicu.

În cadrul ședinței s-au enumerat un șir de inițiative pentru încurajarea activității antreprenoriale. Totodată, a fost abordat subiectul investițiilor în infrastructura rutieră programate pentru anul 2020, precizează serviciul de presă al Guvernului. Mai mult, se propune instituirea funcției de Avocat al Antreprenorului, care are misiunea de a simplifica și eficientiza procesul de gestionare a afacerilor în Republica Moldova.

„Dialogul dintre Guvern și comunitatea de afaceri este esențial pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova. Obiectivele prioritare pe această dimensiune sunt crearea unui climat de afaceri predictibil, care securizează investițiile. Guvernul va susține crearea locurilor de muncă și investițiile în modernizarea economiei”, a declarat premierul în debutul ședinței.

De cealaltă parte reprezentanții asociațiilor de business și ai mediului de afaceri au venit cu un șir de propuneri și acțiuni care ar putea îmbunătăți climatul de afaceri;

  • diminuarea cotei TVA pentru sectorul HORECA
  • plafonarea tarifelor la achitările online
  • amenințările generate de activitatea antreprenorială pe patentă
  • susținerea plăților electronice
  • digitalizarea serviciilor medicale
  • demonopolizarea serviciilor oncologice
  • crearea normelor menite să elimine risipa alimentară
  • transparența activității CNAM

De la cine se va împrumuta Guvernul Chicu: De la creditorii externi sau interni>>

Toate aceste idei au fost incluse în Planul de Acțiuni pentru anul 2020. Ion Chicu a mai precizat că reformarea justiției și dezvoltarea infrastructurii sunt cele mai importante cerințe ale investitorilor străini care sunt gata să dezvolte afaceri în țara noastră.

Fluxul de știri
0