Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vai de capul șoferilor: Iată ce fac astăzi polițiștii în transportul public

© Sputnik / Miroslav RotariТроллейбус
Троллейбус - Sputnik Moldova
Abonare
Troleibuzele și autobuzele sunt astăzi în vizorul agenților de patrulare. Inspectorii verifică starea vehiculelor în cadrul unei operațiuni care a demarat ieri și se va încheia pe 15 decembrie.

CHIȘINĂU, 3 dec - Sputnik. Agenții de patrulare, împreună cu inspectorii Agenţiei Naţionale de Transport Auto, au demarat operațiunea ”Autobuz”, în cadrul căreia verifică transportul public din toată țara.

”Deoarece dorim ca fiecare pasager să ajungă în siguranță la destinație, ofițerii de patrulare vor verifica în ce condiții sunt transportați călătorii, cum este respectat Regulamentul Circulației Rutiere de către șoferi, precum și starea tehnică a transportului”, se menționează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Inspectoratului Național de Patrulare. 

Agenții de patrulare și inspectorii Agenţiei Naţionale de Transport Auto controlează condițiile de îmbarcare și debarcare a călătorilor în afara staţiilor semnalizate. 

Inspectoratul Național de Patrulare - Sputnik Moldova
Societate
Șoferii și pietonii, atenționați de INP - detalii

În plus, verifică dacă numărul pasagerilor nu depăşeşte numărul de locuri prevăzute prin caracteristica tehnică a vehiculului. Sunt supuse controlului și autobuzele care transportă elevi.

Operaţiunea se desfăşoară pe întreg teritoriul ţării, având drept scop diminuarea numărului de accidente cu implicarea transportului public.

De la începutul anului, în țară s-au produs 205 accidente rutiere cu implicarea transportului public. În cadrul acestora, 15 oameni și-au pierdut viața, iar 286 s-au ales cu diferite traumatisme.

Fluxul de știri
0