CHIȘINĂU, 3 dec – Sputnik. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a înregistrat încasări de peste 35 de miliarde de lei în Bugetul public național în perioada lunilor ianuarie - noiembrie 2019. Acestea sunt cu 1,9 miliarde de lei (5,6%) mai mari față de intervalul corespunzător din 2018.
Pentru a ilustra mai bine ce înseamnă 2 miliarde de lei pentru economia Republicii Moldova, vom menționa că Bugetul de Stat a înregistrat un deficit de 1,5 miliarde de lei către sfârșitul lunii septembrie 2019. Veniturile Bugetului de Stat aprobate pentru 2019 constituie 40,6 miliarde de lei.
Ficul raportează că la cele patru componente ale Bugetului de Stat au fost încasate în intervalul ianuarie-noiembrie 2019:
Bugetul de stat: 15,3 miliarde de lei, cu 644,1 milioane de lei mai mult față de intervalul corespunzător din 2018;
Bugetele locale: 3,5 miliarde de lei, în creștere cu 26 de milioane de lei față de 2018;
Bugetul asigurărilor sociale de stat: 12 miliarde de lei, cu 578,7 milioane de lei mai mult decât în 2018;