CHIȘINĂU, 2 dec - Sputnik. Transportatorii au emis o nouă adresare către Ministerul Economiei și Infrastructurii. Aceștia insistă ca tarifele pentru transportul regulat de pasageri în traficul național să fie majorat până la 92 de bani pentru un kilometru.
Conducătorii auto amenință cu proteste în cazul în care autoritățile nu vor luat o decizie în folosul lor. Mai mult, transportatorii cer ca săptămâna aceasta să fie luată o decizie, în caz contrar vor bloca Piața Marii Adunări Naționale cu microbuze.
”După a doua grevă din octombrie și până în prezent noi am avut trei întâlniri cu secretarul de stat și una cu domnul Usatîi. Toate la tema tarifului. Cu domnul Ciornîi am făcut și un proiect de memorandum, cum vedem noi soluționarea mai multor probleme din transport. Noi suntem gata să acceptăm ca tarifele să fie majorate până la 76 de bani pentru un kilometru, iar dacă memorandumul nu va fi semnat cerința va rămâne 92 de bani pentru un kilometru”, a declarat pentru Sputnik Moldova Oleg Alexa.
Potrivit reprezentanților Asociației Patronală a Operatorilor de Transport Auto, în cazul în care nu va fi semnat memorandumul, șoferii vor face grevă. Transportatorii vor protesta în două forme.
”Vom ieși în Piața Marii Adunări Naționale cu mașini multe și vom suspenda un număr mare de curse de la nord și până la sud. Inițial, preconizăm suspendarea curselor în ziua grevei, dar cred că de data aceasta va fi o formă de protest mai agresivă. Posibil, periodic, pe parcursul unei săptămânii, vom suspenda selectiv curse. Azi niște curse, mâine altele și așa mai departe”, a precizat pentru Sputnik Moldova Oleg Alexa.
În cazul în care tarifele pentru transportul interurban va fi majorat, oamenii vor fi nevoiți să achite 74 de lei pentru o cursă de 100 de kilometri și nu 48 cum era până acum.