CHIȘINĂU, 29 nov – Sputnik. Salariile profesorilor vor fi majorate cu 680 de lei, prevede proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2020, aprobat de Guvern și remis Parlamentului spre examinare.
Proiectul mai prevede că salariile directorilor adjuncți ai liceelor și școlilor profesional-tehnice vor crește cu aproape 2.000 de lei.
De asemenea, salariile educatorilor ar urma să fie majorate cu 900 de lei.
Precizăm că salariul mediu lunar brut în domeniul învățământului a fost de 6.203 lei în trimestrul trei al anului 2019.
Veronica Pârlea-Conovali, care este profesoară de aproape 30 de ani, a subliniat, în cadrul unei emisiuni la Sputnik Moldova, că salariile în domeniul educației sunt foarte mici.
În opinia ei, salariul minim pe care ar trebui să-l primească un profesor pentru o sarcină didactică de 18 ore pe săptămână ar fi de cel puțin 9.000 de lei.
Veronica Pârlea-Conovali a spus că personal are un salariu de 9.000 de lei pe lună, dar aceasta în condițiile unui stagiu de muncă de 30 de ani și având 42 de ore pe săptămână – o sarcină didactică extrem de mare și epuizantă.
„Este îngrozitor de mult, dar dacă cedez o jumătate din aceste ore altui profesor, atunci rămân cu o sursă de existență de 4.000 de lei, cu care nu voi putea face față grijilor cotidiene”, a explicat profesoara.
În anul 2020, salariul nominal mediu lunar brut va constitui 7.953 de lei, în creștere cu 8,7% față de anul 2019, potrivit proiectului Bugetului de Stat pentru anul 2020.
În trimestrul trei al anului 2019, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 7.385 de lei. În sectorul bugetar, mărimea salariului mediu a fost de 6.456 de lei, iar sectorul privat – de 7.726 de lei.