CHIȘINĂU, 28 nov – Sputnik. Noul Coordonator Rezident al Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova, Simon Springett, a avut astăzi la Chișinău mai multe întrevederi cu oficialitățile statului.
Simon Springett a fost primit de președintele țării, Igor Dodon. Șeful statului l-a felicitat pe acesta cu prilejul numirii în funcție. Președintele a subliniat faptul că ONU este un partener important al Republicii Moldova.
Dodon a apreciat înalt Agenda 2030 a ONU, care stabilește clar prioritățile și aspirațiile de dezvoltare la nivel mondial și la care Moldova s-a aliniat.
”Am exprimat gratitudine pentru asistența oferită țării noastre prin intermediul Cadrului de parteneriat pentru dezvoltarea durabilă, în domenii cheie precum: guvernarea, drepturile omului și egalitatea de gen; creșterea economică durabilă și dezvoltarea socială incluzivă și echitabilă. Am menționat că mizăm în continuare pe expertiza și asistența tehnică ONU în realizarea priorităților naționale de dezvoltare în diverse domenii”, a declarat șeful statului.
Igor Dodon i-a transmis lui Simon Springett invitația în adresa Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, de a efectua o vizită oficială în țara noastră pe parcursul anului 2020.
Coordonator Rezident al Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova a avut astăzi o întrevedere și cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Șeful Legislativului de la Chișinău și-a exprimat deplina deschidere pentru cooperare în vederea realizării eficiente a agendei comune, inclusiv în ceea ce privește suportul pentru coordonarea eficientă a asistenței externe pentru Moldova.
”De-a lungul anilor, ONU reprezintă un partener important al Republicii Moldova și al cetățenilor țării. Este un motiv de recunoștință și temei pentru avansarea continuă a colaborării noastre”, a specificat Zinaida Greceanîi.
Simon Springett și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la realizarea așteptărilor de dezvoltare a Republicii Moldova.
Coordonatorul Rezident ONU într-o țară este reprezentantul oficial al Secretarului General și urmărește să unească activitatea agențiilor ONU rezidente și nerezidente, fondurilor și programelor ONU.