CHIȘINĂU, 23 nov – Sputnik. În cadrul întrevederii cu premierul Belarusului Serghei Rumas, șeful Cabinetului de la Chișinău, Ion Chicu a declarat că își dorește o creștere a exporturilor de produse moldovenești pe piața belarusă. Discuția a avut loc în marja Forumului Investițional BERD, comunică serviciul de presă al Guvernului.
”Părțile au apreciat relațiile bilaterale prietenoase și au confirmat deschiderea reciprocă pentru valorificarea la maxim a potențialului comercial-economic între cele două țări, întrucât în ultima perioadă se atestă o scădere a produselor moldovenești exportate pe piața din Belarus”, comunică Guvernul.
Totodată, Chicu și Rumas au abordat perspectivele de cooperare în mai multe proiecte de importanță națională. Este vorba inclusiv de inițiativa de construcție a drumurilor în Republica Moldova de către companiile belaruse, urgentarea liberalizării transporturilor în regim bilateral, dar și încheierea contractelor pe termen lung pentru realizarea produselor agricole moldovenești pe piața belarusă.
Premierul Ion Chicu l-a invitat pe omologului său belarus, Sergei Rumas, să întreprindă o vizită în țara noastră, în perioada următoare.
Ion Chicu participă la Forumul Investițional BERD, organizat cu ocazia aniversării a 10 ani a inițiativei Parteneriatului Estic, care se desfășoară la Londra.
În capitala Britanică, premierul moldovean s-a întâlnit deja cu premierul Azerbaidjanului, Ali Asadov și cu omologul său ucrainean, Oleksiy Honcharuk.