CHIȘINĂU, 20 nov - Sputnik. Ofițerii Direcției Nord ai Inspectoratului Național de Investigație au descoperit un abator clandestin în satul Mărăndeni, raionul Fălești. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani este suspectat că în abatorul ilegal ar fi sacrificat vite, iar ulterior carnea ar fi transportat-o pentru a fi comercializată persoanelor fizice şi juridice cu mijlocul de transport personal, contrar normelor și cerințelor de transportare a produselor din carne.
Astfel, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul și în mașina proprietarului abatorului, polițiștii au depistat și ridicat 14 bovine, la cinci dintre care sunt prezente crotalele privind identificarea și evidența acestora și trei cai.
La fel, într-o încăpere auxiliară, s-a depistat un abator improvizat ilegal, unde, în condiții insalubre, erau sacrificate animalele. Astfel, aici au fost depistate 300 kg de carne de bovină, trei carcase de bovină.
Audiat de polițiști, acesta nu a putut prezenta documente care i-ar permite această activitate. Întreaga cantitate de produse, în valoare totală de 110 000 de lei, a fost ridicată, iar bărbatul riscă amendă.