Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ședință cu ușile închise: CSP face radiografia candidaților la funcția de procuror general

CC0 / succo / Justiţie, Procurori, Dosare, Юстиция
Justiţie, Procurori, Dosare, Юстиция - Sputnik Moldova
Abonare
Consiliul Superior al Procurorilor s-a reunit în ședință pentru a examina dosarele celor patru pretendenți la fotoliul de procuror general.

CHIȘINĂU, 20 nov - Sputnik. Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a demarat astăzi prima etapă de examinare a candidaților la funcția de procuror general, în baza listei transmise CSP de Ministerul de Justiție. În cel mult nouă zile, CSP ar urma să-i propună președintelui o singură candidatură, care va fi selectată după proba interviului.

La ședința CSP, care se desfășoară cu ușile închise, a venit și ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi. 

Фадей Нагачевский - Sputnik Moldova
Politică
Nagacevschi, despre concursul de selectare a candidaților la funcția de procuror general

Înainte de a ruga presa să părăsească sala de ședințe, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, a declarat că unul dintre candidații excluși din concursul pentru ocuparea fotoliului de procuror-șef, Eduard Bulat, a depus o contestație la Agenția Națională de Integritate, în care a reclamat un conflict de interese. Angela Motuzoc nu a oferit însă mai multe detalii.  

CSP a primit lista scurtă a candidaților selectați în baza concursului organizat de comisia de experți, în frunte cu fostul ministru al Justiției Olesea Stamate. Anterior, rezultatele acestui concurs au fost anulate de predecesoarea lui Fadei Nagacevschi.

Anterior, noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că nu au existat motive pentru anularea concursului de selectare a candidaților la funcția de procuror general. El a precizat că decizia a fost luată de predecesoarea sa, Olesea Stamate, cu încălcarea legii. 

În context, ministrul a declarat că legea îl obligă să recunoască rezultatele comisiei de experți și să transmită candidaturile la CSP. Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo sunt cei patru pretendenți care au fost propuși Consiliului Superior al Procurorilor spre examinare.

Fluxul de știri
0