Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Economist: Chișinăul are enorm de mulți bani – unde să ”găsească” noul primar miliardele

© Sputnik / OsmatescoVeaceslav Ioniță
Veaceslav Ioniță - Sputnik Moldova
Abonare
Chișinăul este cartea de vizită a Republicii Moldova. cu toate acestea, starea în care se află Capitala la ora actuală lasă mult de dorit
Economist: Chișinăul are enorm de mulți bani – unde să ”găsească” noul primar miliardele

Potrivit fostului primar al Capitalei, motivul din care nu s-au rezolvat multe lucruri în Chișinău este lipsa banilor. Iată că nu toată lumea împărtășește această părere.

Economistul Veaceslav Ioniță susține că orașul Chișinău are foarte mulți bani, însă nu a fost ”minte” pentru ca orașul să fie ”schimbat la față”. Potrivit expertului, dacă noul primar ales va avea dorință, atunci Capitala s-ar putea schimba foarte mult într-o perioadă scurtă.

”Toate orașele s-au dezvoltat cu atragerea capitalului privat. În Chișinău sunt atât de mulți bani, încât nu vă puteți imagina. Dacă noul primar ales va dori, Chișinăul poate fi schimbat total într-o perioadă foarte scurtă. Transportul urban poate fi modernizat fără bani municipali, ci doar prin atragerea capitalului privat. Iluminatul, la fel. În toată lumea, râurile sunt principala atracție din oraș, însă la noi e loc de aruncat gunoiul. Primăria doar ar trebui să permită agenților din domeniul privat să acționeze. Primele lucruri pe care ar trebui să le facă primarul ales este rezolvarea problemei transportului public și parcărilor”, a declarat economistul Veaceslav Ioniță în cadrul emisiunii ”Logica Puterii” de la Sputnik Moldova.

Într-un an de zile, chiar mai puțin, poate fi rezolvată problema gunoiului – rampele de gunoi ”inteligente” sunt o soluție extraordinară și reduc costurile de administrare de trei ori. Semafoarele inteligente pot fi puse în funcțiune. Reorganizarea transportului, aranjarea parcărilor, termoizolarea blocurilor de locuit este un alt proiect vital, ceea ce ar economisi cheltuielile cu circa 70 la sută – toate aceste lucruri pot fi realizate fără bani municipali susține expertul.

Fluxul de știri
0