Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Revendicările transportatorilor: Avem nevoie de minim 3000 de autorizații - Detalii

© Sputnik / OsmatescoProtest
Protest  - Sputnik Moldova
Abonare
Transportatorii au ieșit astăzi la protest. Aceștia își doresc ca autoritățile să soluționeze problema autorizațiilor de transportare a mărfii peste hotare.

CHIȘINĂU, 1 nov - Sputnik. Zeci de camioane au staționat în această dimineață la intrarea în Chișinău. Transportatorii și-au manifestat nemulțumirea față de inactivitatea autorităților în ceea ce privește elibera autorizații de transportare a mărfurilor peste hotare. Camioanele pe care le dețin sunt ținute pe loc, spun aceștia. Iar asta le aduce doar pierderi.

Protestul a început dimineață la Trușeni, iar ulterior șoferii au mers în coloană până în sectorul Buiucani al Capitalei. După aceasta, ei au staționat pe marginea drumului, la ieșirea din Chișinău.

Общественный транспорт - Sputnik Moldova
Societate
Vin zile grele pentru transportatori: Iată ce vor păți în perioada Sărbătorilor Pascale

Potrivit protestatarilor, au ieșit la grevă peste 40 de șoferi de tiruri din Edineț și tot atâția din Bălți și Chișinău. Transportatorii își doresc ca ANTA să revizuiască prevederile în privința eliberării autorizațiilor de transportare a mărfurilor. La fel, aceștia sunt nemulțumiți și de faptul că șoferii primesc amenzi nejustificate. 

”În prezent cel mai tare ne presează autorizațiile cu Ucraina, Rusia, Ungaria. Problema este că cineva din conducere are orgolii. Doamna Sandu trebuia de mult să plece în Rusia și să discute problema la nivel de prim-miniștri. Deja nu mai sunt autorizații, nu ne mai putem deplasa și abia atunci când problema este mult prea gravă, se încearcă rezolvarea ei. Iată acum Dodon s-a rugat și ne-au dat 500 de autorizații, dar asta e puțin. Am avea nevoie de cel putin 3000 de autorizații până la sfârșitul anului. Și să fie gestionate corect, să nu fie date transportatorilor care nu circulă în Rusia. Ca apoi ei sa ni le vândă cu 300 de euro, în condițiile în care autorizațiile în Rusia sunt gratuite”, a precizat directorul unei companii de transport, Eduard Scutar. 

Potrivit transportatorilor, până în luna iunie nu au existat probleme cu autorizații pentru Rusia. De această problemă sunt afectați aproximativ 60 la sută din transportatori. Șoferii spun că nu vor înceta protestele până când vocea lor nu va fi auzită de autorități. 

”Vrem sa iasă cineva dintre reprezentanții conducerii și să ne lămurească. Trebuie să fim loiali față de transportatorii moldoveni. Dacă rusul și belarusul intră la noi și se încarcă cu marfa, atunci și noi trebuie să ne încărcăm și să ne ducem la ei. Concurența trebuie să fie egală între toți participanții la acest proces”, a mai adăugat director companie de transport. 

Potrivit transportatorilor, din luna iunie și până în prezent, autoritățile au refuzat să discute cu ei. Aceștia afirmă că au scris petiții la Președinție, la Cancelaria de Stat, la adresa premierului și ministrului economiei, dar nu au primit niciun răspuns. 

Fluxul de știri
0