CHIȘINĂU, 22 oct – Sputnik. Viceministrul de Externe al Rusiei, Andrei Rudenko, a discutat cu ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguță, perspectivele relațiilor moldo-ruse, dar și despre reglementarea diferendului transnistrean. Întrevederea a avut loc marți, 22 octombrie. Acest lucru a fost comunicat pe site-ul oficial al MAE al Rusiei.
„A avut loc un schimb detaliat de opinii cu privire la problemele actuale și perspectivele relațiilor moldo-ruse, precum și situația privind conflictului transnistrean. Au fost examinate căile de activizare a colaborării bilaterale pe mai multe direcții, inclusiv interacțiunea între Ministerele Afacerilor Externe ale celor două țări”, menționează MAE al Federației Ruse.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat anterior că Moldova și Rusia vor reînnoi cooperarea strategică. Potrivit acestuia, începând cu anul 2017, între Chișinău și Moscova nu a existat practic un dialog la nivel de Guvern și Parlament, iar relațiile bilaterale s-au bazat în fond pe contactele dintre președinții celor două țări și colaborarea la nivel regional.
Dodon a precizat că la ora actuală se poate spune că are loc intensificarea contactelor la toate nivelurile. Șeful statului a menționat evoluția pozitivă a relațiilor economice bilaterale care se datorează înțelegerilor cu Rusia din anii 2018 – 2019, inclusiv în privința anulării taxelor vamale.