Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Insuficiența de organe îi bagă în mormânt pe moldoveni: Cum îi salvăm

© Sputnik / Miroslav RotariCornelia Guțu-Bahov
Cornelia Guțu-Bahov - Sputnik Moldova
Abonare
Cornelia Guțu-Bahov, coordonatorul de transplant din cadrul Spitalului Municipal ”Sfânta Treime”, a explicat, în cadrul emisiunii ”Atitudini”, cum poate fi soluționată problema insuficienței donatorilor de organe în Republica Moldova.
Insuficiența de organe bagă în mormânt zeci de moldoveni: Cum îi salvăm

În prezent, 150 de bolnavi din țara noastră au nevoie de noi organe pentru a supraviețui. Posibilitățile sunt însă reduse – anual, medicii reușesc să efectueze peste 10 transplanturi de ficat și rinichi, mult mai puține decât prevede Programul Național de Transplant. Între timp, în spitalele din țară, zilnic, mor oameni din cauza traumatismelor sau bolilor grave, care ar putea deveni potențiali donatori de organe pentru alte persoane.

Angajarea coordonatorilor de transplant în spitalele raionale ar rezolva problema insuficienței de organe. Aceștia ar raporta instituțiilor medicale responsabile de prelevarea organelor despre potențialii donatori în moarte cerebrală.

”Există problema de neraportare a potențialilor donatori în moarte cerebrală. În spitalele raionale, în moarte cerebrală intră, zilnic, persoane din cauza traumatismelor grave după accidente rutiere, hemoragiilor masive, accidentelor vasculare cerebrale. Nimeni nu-i raportează Agenției de Transplant. Aceștia sunt posibili donatori de organe, pe care noi îi pierdem”, a explicat Cornelia Guțu-Bahov.

Crearea serviciului de coordonare a transplantului la nivel național este prevăzut în Programul Național de Transplant pentru anii 2017-2021. Anul trecut, acesta a fost deja instituit în spitalele din raioanele Hâncești, Orhei și Ungheni. Deocamdată, aceste instituții au dreptul doar să evalueze potențialii donatori de organe și să preleve țesuturi.   

 ”Spitalul raional Hâncești are deja două rezultate pozitive. Coordonatorul de transplant a raportat patru potențiali donatori de organe, dintre care doi au salvat deja viețile mai multor bolnavi. Implementarea serviciului de coordonare a transplantului la nivel național trebuie să fie realizată cât mai repede. Lista de așteptare este mare, iar 1/3 dintre pacienții de pe listă decedează în așteptarea organului”, a relatat Cornelia Guțu-Bahov.

Vestea proastă este că spitalele din Hâncești, Orhei și Ungheni nu au posibilitatea să remunereze coordonatorii de transplant. Medicii angajați în aceste funcții muncesc din empatie față de bolnavii care au nevoie de organe pentru a supraviețui. Ca urmare, dacă problema salarizării nu va fi soluționată, serviciul de coordonare a transplantului instituit în raioane nu va funcționa eficient.

”Este foarte important ca persoanele angajate în funcția de coordonatori de transplant să fie motivate. De exemplu, coordonatorul de transplant Andrei, de la Spitalul din Hâncești, deja de nouă luni lucrează fără salariu. O face din empatie față de bolnavi, deoarece tatăl său a fost salvat de un donator în moarte cerebrală”, a povestit Cornelia Guțu-Bahov.

În ultimii șase ani, au fost înregistrați 123 de donatori în moarte cerebrală. Aproximativ 30 la sută dintre familii refuză donarea de organe.

Mai multe detalii aflați din emisiunea ”ATITUDINI”.

Autor: Maria Dimineț

 

Fluxul de știri
0