CHIȘINĂU, 14 oct – Sputnik. Dis-de-dimineață vor avea loc depuneri de flori la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare şi Sfânt.
În Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din centrul Capitalei va fi oficiată Liturghia de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului.
Cu începere de la 10:15, Primăria anunță mai multe activități de agrement.
La ora 12:00 va fi dezvelit bustul lui Dumitru Matcovschi pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
O oră mai târziu, în incinta Sălii cu Orgă va fi înmânat Premiul Municipal de Merit.
Tot la ora 13.00, în Piața Marii Adunări Naționale, va avea loc un spectacol muzical-coregrafic prezentat de formaţiile artistice ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Chişinău.
Activități dedicate persoanelor de vârsta a III-a vor fi organizate tot în Piața Marii Adunări Naționale, la ora 16.00.
Concert extraordinar de Hramul Orașului Chișinău 2019>>>
Începând cu ora 16:30, toți admiratorii muzicii autohtone sunt așteptați în PMAN să „guste” din creația lui Valentin Uzun şi a Orchestrei „Tarmis”. De la 20.00, pe scenă vor urca artişti precum Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Andra, Fuego, Igor Rusu, Igor Cuciuc, dar şi Orchestra municipale de muzică populară condusă de Fraţii Advahov, Orchestra municipală „Avante”, fanfara „Ciocârlia” (România), Ansamblul „Plăieşii”.
Show-ul va culmina la ora 23:00 cu un spectacol de artificii.