BUCUREȘTI, 14 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește în fiecare an, în data de 14 octombrie, pe Sfânta Parascheva, iar de peste 350 de ani moaștele sale se găsesc la Iași.
În Moldova, Cuvioasa Parascheva a fost denumită și ”Vinerea Mare”, ca simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni.
Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea, iar prima învățătură despre viața sa poate fi citită în ”Cartea românească de învățătură” a mitropolitului Varlaam al Moldovei apărută la Iași în anul 1643.
Cuvioasa s-a născut în Epivata, cunoscută azi sub numele de Boiados, pe țărmul Mării Mediterane, aproape de Constantinopol. Părinții Sfintei Cuvioase Parascheva au fost oameni credincioși, de neam bun, care au crescut-o pe Cuvioasă cu frică de Dumnezeu, îndemnând-o întotdeauna să deprindă faptele bune, dar și rugăciunea, postul și milostenia, informează libertatea.ro.
Copilăria și-a petrecut-o în casa părintească și, pe când avea zece ani, a auzit citindu-se vocea Evangheliei.
Chemarea Mântuitorului a făcut-o pe Sfânta Parascheva să învețe ce înseamnă dorul de desăvârșire. Aceasta a împărțit toate hainele săracilor.
Ea și-a dăruit săracilor partea de avere moștenită.
Despre minunile Sfintei Parascheva s-a scris mult. Un român spune că, în luna martie a anului 1985, a suferit un grav accident vascular cerebral, în urma căruia a rămas în comă, fiind operat la Spitalul de neurologie din Tătărași, județul Iași.
După operație, a paralizat, o jumătate a corpului fiindu-i afectată. În urma mai multor etape de recuperare chiar a început să poată merge.
”La o asemenea şedinţă de recuperare, un coleg de suferinţă m-a întrebat dacă am trecut pe la Preacuvioasa Maică Parascheva şi m-a sfătuit să merg şi să mă închin la sfintele ei moaşte. În momentul în care am plecat de la spital, am trecut pe la Mitropolie şi m-am rugat pentru sănătatea mea”, povestește omul.
El spune că, imediat după aceasta, a simțit un sprijin puternic și și-a revenit foarte mult. Mai mult, îi îndeamnă pe toți cei bolnavi să apeleze, prin rugăciune, la ajutorul Preacuvioasei Maicii Parascheva.
Pelerinaj la Sfânta Parascheva
Zeci de mii de credincioși din România și din afara granițelor s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva în baldachinul special amenajat în Curtea Catedralei Metropolitane din Iași. Vorbim despre aproape 78.000 de pelerini.
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei spun că este un record al ultimilor ani.
Preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a declarat că sfârșitul de săptămână, precum și vremea frumoasă au favorizat afluxul mare de pelerini și că au venit și din Rusia și Serbia.