CHIȘINĂU, 4 oct – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune despre întrevederile cu liderul Rusiei, Vladimir Putin, atât despre cele deja planificate, cât și despre cele care ar putea avea loc.
Fiind întrebat dacă Vladimir Putin va veni în Moldova în următorii ani, președintele Dodon a declarat că speră să se întâmple acest lucru.
Potrivit lui, pentru asta este necesară o agendă clară. Totodată, Dodon consideră că Vladimir Putin ar putea veni în Moldova, însă acest lucru va mai depinde și de situația care va fi anul viitor.
”Dacă se va menține actuala majoritate parlamentară, dacă acest guvern nu se va destrăma după alegerile locale, în cazul păstrării unui consens intern și extern, în anul viitor s-ar putea, de ce nu”, a declarat Dodon.
Șeful Statului susține că se va întâlni cu Putin la summitul CSI care va avea loc la data de 11 octombrie, la Așhabad. Președintele a dezvăluit ce cadou intenționează să-i dăruiască liderului rus cu prilejul zilei sale de naștere.
”Am câteva idei. De exemplu niște vin nou, de la Sadova, pe care l-am făcut eu, alb și negru. Mi-a spus de mai multe ori că vinul în Moldova e bun, anume în perioada când se face. Asta o putem organiza”, a declarat președintele Dodon.