CHIȘINĂU, 4 oct – Sputnik. Criminaliști din Republica Moldova au participat vineri, 4 octombrie, la un exercițiu inedit: au investigat toate circumstanțele legate de activitatea unui laborator clandestin de preparare a substanţelor stupefiante.
Potrivit scenariului exercițiului, în laboratorul clandestin era produsă metamfetamină - un drog psiho-stimulent ce poate crea dependență acută după primul consum.
Misiunea participanților, specialiști din Poliție și Procuratură, a fost complexă, ca în viața reală: să identifice persoanele implicate în activitatea laboratorului clandestin, să elucideze toate circumstanţele acestui caz și să adune probe pentru instanţa de judecată, în scopul tragerii la răspundere penală a infractorilor.
Exercițiul metodico-practic a fost organizat în incinta Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare (CTEJ) al Inspectoratului General al Poliției (IGP), în cadrul unui amplu proiect destinat statelor din Sud-Estul Europei.
CTEJ a precizat că în cadrul acestui proiect a beneficiat de un laborator mobil pentru cercetarea la faţa locului a incidentelor cu material CBRN și de instructarea angajaților ce participă la cercetarea locului incidentelor CBRN.
De rând cu specialiștii din Poliție și Procuratură, la exercițiu au participat echipe de salvatori, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), criminalişti din Ucraina, precum și Katrijn Vandersteen, liderul proiectului menționat, de la Centrul de cercetări nucleare din Belgia (Belgian Nuclear Research Centre).