CHIȘINĂU, 01 oct - Sputnik. Republica Moldova produce aproape 5% din volumul mondial de vinuri, clasându-se pe locul 19 într-un top al țărilor producătoare de vin, potrivit celui mai recent raport anual al Organizației Internaționale a Viei și Vinului.
După volumul exporturilor de vinuri, Republica Moldova ocupă locul 12 în lume.
În 2018, an cu o recoltă de struguri excepțional de bună, vinăriile moldovenești au produs o cantitate de 1,9 milioane de hectolitri de vinuri - 4,67% din volumul mondial.
Republica Moldova deține cea mai mare colecție de vinuri din lume, cu peste 1,5 milioane de sticle, aceasta fiind inclusă în Cartea Recordurilor Guinness, în anul 2005. Colecția se află în beciurile din satul Mileștii Mici, care se întind pe o lungime de 250 de kilometri.
Beciurile de la Mileștii Mici seamănă cu un labirint subteran și au străzi ce poartă denumiri ale soiurilor de struguri și tipurilor de vinuri, precum Sauvignon, Cabernet etc.