BUCUREŞTI, 29 sept – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit Adinei Bădescu, șefa biroului pentru Brexit din Ministerul Afacerilor Externe, există 433.000 de cetățeni români în Marea Britanie (între care și mulți moldoveni cu cetățenie română), reprezentând a doua comunitate de străini din Regat.
Ea a spus că drepturile lor sunt o prioritate pentru instituție, adăugând că scenariul cel mai plauzibil privind Brexit este cel fără acord.
„Am încredere că în următoarele săptămâni UE 27 va găsi o modalitate de încheiere a Brexitului care sa fie in beneficiul ambelor părți si un compromis sustenabil care să respecte obiectivele de retragere care pot limita impactul Brexitului pentru cetățeni și pentru mediul de afaceri”, a declarat Adina Bădescu, citată de ziarulromanesc.uk.
Oficialul a mai spus că România îl susţine pe negociatorul-șef al UE pentru continuarea dialogului cu partea britanică şi că Guvernul britanic a dat asigurări că drepturile cetățenilor europeni vor fi protejate în spiritul reciprocității, indiferent de scenariul privind Brexit.
De asemenea, ea a mai precizat că principalul obiectiv al Guvernului României referitor la cetățenii români din Marea Britanie este înscrierea lor pentru obținerea noului statut.
„Înregistrăm peste 187.000 de cetățeni, care s-au înscris pentru acest statut. Suntem într-un proces de monitorizare a implementării înregistrării și a respectării drepturilor cetățenilor de acolo. Avem contacte regulate cu Ambasada și ridicăm problemele pe care le avem în vedere”, a adăugat Adina Bădescu.
Șefa biroului Brexit din MAE s-a referit şi la modul cum pregăteşte statul român Brexitul pentru cetățenii săi din Regatul Unit.
„Am avut un mecanism de consultare interministerial și reuniuni săptămânale. Am reușit, prin consultarea și coordonarea cu celelalte ministere, să lucrăm la mandatele pe care le-am trimis la Bruxelles să fie incluse în mandatul general. Măsurile de pregătire pentru retragere au fost demarate încă de la începutul procesului. La nivel național am identificat măsuri pe trei paliere la nivel legislativ, administrativ și de informare”, a declarat Bădescu, adăugând că măsurile au fost deja implementate.