Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Scandalos: deputații sunt scutiți de amenzi? Nu toți șoferii sunt egali în fața legii…

Abonare
Amenzile pe care le plătesc șoferii neatenți în trafic sunt usturătoare, iar conducătorii auto sunt adesea revoltați de sumele mari pe care le plătesc.

CHIȘINĂU, 27 sept - Sputnik. Mai revoltați sunt cei care au citit acum câteva zile postarea unui deputat PPDA, unde acesta menționează că a aflat cu stupoare că deputații nu plătesc amenzi sau, cel puțin, foștii parlamentari nu achitau pentru încălcările comise. Iată ce a scris Chiril Moțpan pe contul său de pe o rețea de socializare.

„Am mers la Centrul de Monitorizare și Informare din str. Iacob Hâncu 3 A, adresă arhicunoscută de toți conducătorii auto, pentru a achita amenda rezultată dintr-o contravenție administrativă, săvârșită involuntar. Mare mi-a fost mirarea însă când ofițerul mi-a cerut legitimația de deputat. La întrebarea mea de ce are nevoie de documentul respectiv, am aflat cu stupoare că la prezentarea legitimației deputații sunt absolviți de pedeapsa contravențională. Totuși, ca un cetățean responsabila am plătit amenda, toți trebuie să fie egali în fața legii”, a scris Chiril Moțpan.

Deputatul PAS Mihai Popușoi susține că parlamentarii nu ar fi scutiți de achitarea amenzilor pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră. Ba mai mult, recent a plătit două amenzi pentru ilegalitățile comise în trafic.

Taxi (Symbolbild) - Sputnik Moldova
Societate
Operațiune de amploare în Chișinău: Zeci de mașini de taxi, trase pe dreapta - video

Totuși, legislația națională prevede un mecanism de sanctionare a deputatilor mai complex. Deputatul de bună credință trebuie să meargă la sediul agentului constatator unde i se întocmește un proces verbal. Însă atunci când unii deputați se eschivează de la plata amenzilor, legiuitorii urmează a fi trași la raspundere contraventionala doar în urma unui proces complex, cum ar fi: constatarea încălcării, ulterior, remiterea actelor în adresa procurorului general, care, la rândul său, înaintează o cerere pe care o transmite Parlamentului. 

Capitolul II din legea cu privire la statutul deputatului în Parlament, art.10. - (1) prevede că deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă sau trimis în judecată pe cauza penală ori contravențională fără încuviințarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa.

Fluxul de știri
0