CHIȘINĂU, 21 sept - Sputnik. Meteorologii români au avertizat anterior în legătură cu răcirea accentuată a vremii, sub normalul perioadei, în unele zone fiind prognozate condiţii de brumă, iar în zonele înalte fiind să cadă chiar lapoviţă şi ninsoare.
Potrivit paginii Meteoplus de pe Facebook, prima zăpadă deja a căzut în Munții Rodnei, unde ieri, la ora 16.00 se înregistra -1 grad Celsius.
Ninsoare a fost înregistrată și în județul Neamț, în regiunea Durău.
Meteorologii moldoveni au prognozat pentru astăzi valori termice maxime de 17..19 grade Celsius. Cerul va fi mai mult însorit. Vestea bună este că, deocamdată, se pare că scăpăm de pericolul unor înghețuri nocturne la suprafața solului. Astfel, la noapte temperaturile minime nu vor coborî sub 4..6 grade.
Duminică vremea se va încălzi considerabil, până la valori maxime de 23..24 de grade Celsius, pe fundalul unui cer variabil. La începutul săptămânii viitoare va fi și mai cald. Precipitații nu se prevăd deocamdată.