Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Legea obligă angajatorul să protejeze sănătatea angajatului. Ce se întâmplă în realitate

© Sputnik / OsmatescoRodica Țabur
Rodica Țabur - Sputnik Moldova
Abonare
Din 2016, angajatorii sunt obligați să monitorizeze sănătatea angajaților pentru a preveni apariția bolilor profesionale. Ce se întâmplă însă în realitate?
Legea obligă angajatorul să protejeze sănătatea angajatului. Ce se întâmplă în realitate

Angajații care muncesc în condiții nocive pentru sănătate riscă să se îmbolnăvească de anumite boli profesionale. Acestea sunt provocate de factori fizici (traumatisme, arsuri, electrocutare), chimici (inhalarea vaporilor emanați de substanțe toxice, inflamabile) și biologici ( infectarea cu microorganisme). Printre cele mai răspândite boli profesionale sunt: intoxicațiile grave, astmul, afecțiunile infecțioase și parazitare, surzenia, cancerul, dermatozele, afecțiunile oculare etc. Din 2016, angajatorii din țara noastră sunt obligați să monitorizeze sănătatea angajaților care lucrează în condiții nocive, pentru a preveni îmbolnăvirea. Despre acțiunile întreprinse în acest scop a vorbit, în cadrul emisiunii ”ATITUDINI”, Rodica Țabur, şefa Centrului Republican de Boli Profesionale.

”Conform noii legi, medicul care îl suspectează pe angajat de boală profesională, îl trimite la specialistul responsabil de stabilirea diagnosticului. Este completată o fișă, este inițiată procedura de cercetare, este alcătuit un proces-verbal, act medical semnat inclusiv de angajat, care este trimis la Centrul de boli profesionale. Dosarele medicale sunt transmise de la o instituție medicală la alta, de fiecare dată când o persoană se angajează.  În acest mod, istoricul sănătății și factorii de risc la care este expus angajatul pot fi monitorizate în decursul anilor. Ca urmare, pot fi prevenite bolile profesionale sau dizabilitatea provocată de acestea”, a explicat Rodica Țabur.

Insuficiența de medici pregătiți în domeniul diagnosticării bolilor profesionale, dar și teama angajaților că nu își vor putea găsi un loc de muncă dacă vor vorbi despre afecțiunile de care suferă, împiedică monitorizarea eficientă a sănătății acestora.

”Angajatorul responsabil îi va cere angajatului dosarul medical. Este adevărat, salariații vor să ascundă că sunt bolnavi, nu spun că au suferit sau suferă de anumite boli. Din această cauză nu este posibilă întotdeauna diagnosticarea bolilor profesionale în stadii incipiente. Problema noastră în prezent este lipsa medicilor în domeniul bolilor profesionale. Suntem în situația în care diagnosticul de boală profesională este stabilit de un internist, care nu are suficiente aptitudini în acest domeniu”, a relatat Rodica Țabur.

 În ultimii șapte ani, doar 28 de angajați din țara noastră au fost diagnosticați cu boli profesionale. În timp ce în statele europene mii de oameni sunt depistați, anual, cu afecțiuni provocate de factorii fizici, chimici și biologici de la locul de muncă.

Mai multe detalii aflați din emisiunea ”ATITUDINI”.

Autor: Maria Dimineț

Fluxul de știri
0