CHIȘINĂU, 11 sept – Sputnik. O femeie din Republica Moldova a rămas fără mașina sa de lux, dar s-a ales și cu o sperietură zdravănă. Automobilul pe care îl conducea a luat foc din mers. Totul s-a întâmplat aseară, aproape de miezul nopții.
Într-un video postat pe Facebook se vede cum mașina a fost cuprinsă de flăcări și a ars în totalitate. Potrivit martorilor, șoferița a reușit să iasă la timp din mașină. Aceasta nu a avut de suferit, dar era în stare de șoc. Oamenii care se aflau în preajmă în timpul incendiului spun că femeia nu știe din ce cauză a luat foc BMW-ul. La fața locului a ajuns un echipaj al pompierilor care au stins focul. Poliția deocamdată nu a venit cu informații despre incident.