După mai multe întrevederi și discuții cu reprezentanții companiei Kroll, noua guvernare nu a putut afla mai nimic nou despre furtul miliardului și nu a primit deocamdată lista beneficiarilor finali. Multă lume își adresează retoric o întrebare pertinentă: care este sau a fost rostul adresării la cei de la Kroll, plătind sume impunătoare de bani? Așadat, i-am solicitat o opinie în acest sens fostului ministru al Economiei Constantin Tampiza, care a menționat că ”Joacă acela care plătește”, menționând totodată că această companie este una de mâna a treia.
”Joacă acela care plătește. Eu știu ce înseamnă aceste companii. Orice companie are interes. Eu am lucrat cu asemenea companii. Este una când te adresezi la o companie serioasă, care oferă servicii celor mai mari companii și care poartă responsabilitate. Dar atunci când noi apelăm la companii de mâna a treia, cum este Kroll, și acolo găsești niște acționari care… Eu încă o dată vă spun, ați primit ceea ce ați vrut și ați plătit bani buni”, susține Constantin Tampiza.
Constantin Tampiza a explicat cum pot fi identificați principalii vinovați fără a fi nevoie de KROLL, iar la bază stă legea cu privire la activitatea bancară și legea cu privire la BNM, care nu ar fi fost respectată.
”Eu am legea cu privire la activitatea bancară și legea cu privire la BNM. Stabilești trei momente: ce prevede legea, cum s-a acționat și ce au întreprins persoanele responsabile și gata. Mai departe ne adâncim, însă prima etapă e clară. Când o să începem să îi deranjăm pe ăștia, vor ieși la iveală și alte lucruri. Eu știu că domnul Arapu era împotriva oferirii unor credite guvernamentale. Ok, s-au oferit aceste garanții de stat, însă după asta trebuia de administrat folosirea surselor, lucru care nu s-a făcut. Iată v-am spus totul, fără KROLL”, susține Tampiza.
Acum două săptămâni, președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea fraudei bancare, Alexandru Slusari, a declarat în cadrul emisiunii ”Logica Puterii” de la Radio Sputnik Moldova că lista beneficiarilor finali ar fi fost nimicită, întrucât nici noul procuror general interimar nu o poate găsi. Astfel, autoritățile de la Chișinău au solicitat companiei Kroll să prezinte încă o dată organelor de drept lista beneficiarilor finali, iar în următoarele săptămâni ar urma să fie prezentate informații în acest sens.
Autor: Tatiana Cebotari