În condițiile în care sunt înregistrate schimbări bruște de temperatură, crește riscul acutizării bolilor de inimă, apariției afecțiunilor respiratorii sau depresiei.
"În această perioadă se pot înregistra mai multe cazuri de infarcte miocardice. Totodată, apar şi infecțiile virale acute. Pot apărea dureri de cap, slăbiciuni, senzația de oboseală, starea de somnolență sau depresia", a precizat pentru Sputnik Moldova doctorul în medicină Luminița Suveică.
Astfel, pentru a evita efectele negative, specialiștii le recomandă oamenilor să facă mai mult efort fizic, să consume fructe şi legume proaspete, iar în caz de necesitate să apeleze la consultația medicului.
Amintim că, după valori termice caniculare, de peste 30 de grade Celsius, astăzi temperaturile nu au depășit practic 20-22 de grade Celsius. De joi, temperaturile vor fi iarăși în creștere, iar la sfârșitul săptămânii acestea vor atinge 30 de grade Celsius în sudul țării.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.