CHIȘINĂU, 30 aug – Sputnik. Trenul de pe ruta Bălți-Ungheni, în care se aflau 33 de persoane a luat foc ieri seară în jurul orei 18.23.
Informația a fost confirmată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI. Pompierii au fost alertați să intervină la stingerea unui tren de pasageri, care a luat foc în apropierea localității Sărata Veche, raionul Fălești. Cele două echipaje de salvatori și pompieri, ajunși la fața locului au stabilit că „arderea s-a produs în locomotiva din spate a trenului de pe ruta Bălți-Ungheni”.
Pompierii au reușit localizarea incendiului la scurt timp, astfel a fost evitată răspândirea flăcărilor. Potrivit informațiilor, pasagerii nu au avut de suferit. Aceștia au reușit să părăsească vagonul într-un un scurt timp după producerea incendiului. În urma incendiului, a fost afectată motorul locomotivei. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de oamenii legii.
Anterior, alte două trenuri de pasageri de pe același traseu au luat foc. Pe data de 18 și 7 iulie.