În anul 1992, în timpul conflictului armat de pe Nistru, Alexandru Jizdan absolvea școala din satul Geamăna. Câteva luni mai devreme era sigur: va merge pe urmele mamei sale, care era lucrător medical. Evenimentele tragice din acea perioadă l-au determinat însă să renunțe la ideea de a face medicină. Animat de un puternic spirit al patriotismului, Alexandru Jizdan a simțit că datoria lui este să-și apere țara. De aceea, a ales să-și continue studiile la Academia de Poliție și să activeze în domeniul afacerilor interne.
”Am venit, în iunie, la Chișinău, împreună cu alți colegi din sat, pentru a salva Patria. Prima dată spun asta în spațiul public. Eram toți animați de același gând: țara noastră este în pericol”, a povestit Alexandru Jizdan.
Anume din acest motiv, Alexandru Jizdan nu a emigrat, chiar dacă în primii ani de independență a fost nevoit să înfrunte multe greutăți, la fel ca majoritatea moldovenilor.
”Față de primii ani de independență Moldova a înregistrat progrese. În prezent, Republica Moldova este o altă țară, pe care trebuie să o apreciem. Nu putem fi supărați pe țară și pe părinți”, a remarcat deputatul democrat.
Dezbinarea societății - un obstacol în dezvoltarea Republicii Moldova
Potrivit lui Alexandru Jizdan, în decurs de 28 de ani de independență au existat politicieni care intenționat au dezbinat poporul pe criterii geopolitice. Acest tertip politic, în opinia deputatului democrat, a contribuit la stagnarea dezvoltării economice a Republicii Moldova.
”În această zonă a fanatismului politic au nimerit oameni care nu au realizat nimic. Când vii doar cu declarația că vei schimba drapelul pe clădirea unei instituții de stat, cu ce îi ajuți pe oameni? Cu părere de rău, nu am devenit încă o națiune. Am fost conduși de lideri politici care nu și-au dorit acest lucru. Un exemplu este ziua de ieri (27 august 2019). Era chiar atât de greu de a trece peste ambițiile personale și de a depune, împreună, flori la monumentul lui Ștefan cel Mare”, a menționat Alexandru Jizdan.
Ceea ce urmează va fi mai grav decât ”воры в законе”
Potrivit lui Alexandru Jizdan, dezbinarea societății nu este însă cel mai mare pericol pentru viitorul țării noastre. Dacă nu vor fi făcute investiții suficiente în educație, nivelul criminalității va lua amploare în viitorul apropiat, avertizează fostul ministru al Afacerilor Interne.
”Adevărata schimbare o vor produce generațiile în creștere. Dar asta numai dacă va fi consolidat pilonul educației. În caz contrar, în plan criminogen trebuie să ne așteptăm la o agravare a situației. Și nu din partea crimei organizate de tip ”воры в законе”, dar din partea copiilor care au crescut fără dragoste și grijă părintească și s-au autoeducat cu ajutorul internetului”, a concluzionat Alexandru Jizdan.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizionați emisiunea ”ATITUDINI”.
Autor: Maria Dimineț