CHIȘINĂU, 22 aug - Sputnik. În 2017 autoritățile municipale au decis ca pe străzile Capitalei să nu mai fie gherete și tarabe. Atunci a fost adoptat un nou regulament cu privire la desfăşurarea activităţii de comerţ în Capitală. Astfel, a fost interzis comerțul stradal şi amplasarea tonetelor pe mai multe străzi din oraş. A durat ceva timp până agenții economici s-au conformat noului regulament și au demolat construcțiile provizorii.
Recent, pe mai multe străzi din Chișinău, au putut fi observate tonete unde se vând fructe, legume, dar și alte produse. Despre acest lucru a scris pe Facebook și fostul primar interimar Ruslan Codreanu. Acesta acuză noua Guvernare că ar fi permis amplasarea gheretelor pentru că se apropie perioada electorală.
”Cu chiu, cu vai, am început curățarea orașului de gherete. O reformă deloc populară, o reformă plină de amenințări, o reformă care arăta implicarea și interesele directe ale unora din CMC. Peste 500 de gherete în câteva luni a fost un efort enorm. Dar nu a fost să fie. Mai jos, vedeți poze care le tot primesc de la oameni, cu gheretele apărute în ultimele câteva săptămâni. Apar înapoi ca ciupercile după ploaie. Aparent, oamenii au nevoie de bani în campanie”.